Cine este VINOVAT pentru EȘECUL POLITIC al MOȚIUNII DE CENZURĂ? Orban ARUNCĂ VINA în altă tabără. „Chiar mă AMUZĂ”

Cine este VINOVAT pentru EȘECUL POLITIC al MOȚIUNII DE CENZURĂ? Orban ARUNCĂ VINA în altă tabără. „Chiar mă AMUZĂ”

Liderul PNL, Ludovic Orban, a susținut, duminică, o conferință de presă, la Galați, în care a afirmat că nu își poate reproșa nimic pentru eșecul moțiunii de cenzură înaintat de partidul său împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă. În același timp, pot fi găsiți alți vinovați, din rândul formațiunilor concurente, mai spune liberalul.

În viziunea lui Orban, Opoziția are responsabilitatea să se sesizeze și să depună o moțiune de cenzură, dar soarta acesteia nu depindea de PNL.

„Categoric nu (am nimic să îmi reporeșez - n.r.). Chiar mă amuză comentariile unora care totuşi nu sunt cu PSD-ul şi care au o anumită experienţă politică. Cum să consideri că opoziţia este responsabilă pentru faptul că nu a trecut moţiunea de cenzură? Asta nu se întâmplă în nicio democraţie din lumea asta. Opoziţia poate fi considerată responsabilă dacă nu depune o moţiunea de cenzură şi dacă nu apelează la această pârghie pe care o are la dispoziţie conform Constituţiei şi legii”, explică Orban, conform România TV.

În ceea ce privește legitimitatea actului politic și oportunitatea acestuia, ambele aspecte au fost recunoscute la nivel general, afirmă liderul PNL.

„Aici nu e vorba de câştig sau de pierdere, legitimitatea acestei moţiuni a fost recunoscută de toată lumea, toată lumea percepe faptul că regimul de putere Dragnea este un regim care face rău României, care creează prejudicii pe plan extern, care generază grave disfuncţionalităţi în economia şi în funcţionarea normală a instituţiilor statutului. De asemenea, Dăncilă este pentru 85% din populaţie o persoană total nepotrivită să ocupe funcţia de premier. În aceste condiţii, moţiunea nu a trecut nu din cauza noastră. Am ales momentul foarte bine.

Dacă nici după condamndarea lui Dragnea, pe care nu am prevăzut-o noi, că nu avem capacitatea să prevedem acest lucru, nu s-au ridicat din bănci parlamentari ai puterii astfel încât să voteze moţiunea de cenzură înseamnă că sunt fie laşi, fie iresponsabili (...) E indamisibil, toţi parlamenatrii PSD, ALDE, UDMR nici măcar nu au votat. Mai mult, UDMR-ul, fiind absent, ca să nu cumva să existe parlamentari care fiind în sală să se ducă să voteze moţiunea de cenzură”, a mai spus Orban.

În schimb, soarta moțiunii a fost decisă de UDMR, spune Orban, care atrage atenția că este posibil ca liderului Kelemen Hunor să i se fi promis lucruri din partea președintelui PSD, Liviu Dragnea, pe care PNL nu ar fi putut niciodată să le negocieze.

„UDMR în opinia mea a fost clar factorul decisiv în nereuşita acestei moţiuni, pentru că dacă UDMR miercuri dimineaţă, când au spus că iau decizia, ar fi anunţat că votează moţiunea de cenzură sau măcar că îşi lasă parlamentarii să voteze fiecare după mintea lui, votau cel puţin 50-60 de parlamentari PSD moţiunea

După negocierile pe care le-am avut cu UDMR, probabil domnul Kelemen Hunor s-a dus la domnul Dragnea, asta ştim că s-a dus la discuţii cu domnul Dragnea, dar ce au discutat nu putem şti, dar probabil domnul Dragnea le-a promis lucruri pe care eu nu le-aş fi promis niciodată pentru că sunt lucruri care sunt de nenegociat”, detaliază Orban.

Ludovic Orban a vorbit despre moțiunea de cenzură, respinsă pe motivul insuficienței susținerii parlamentarilor, având în vedere că au fost doar 166 de voturi favorabile, din 233 necesare, la Galați, unde participa la ședința Comitetului de Coordonare Judeţean al PNL.

În același timp, Kelemen Hunor a spus, sâmbătă, că nu se poate vorbi despre faptul că UDMR susține actualul Guvern, acest lucru reprezentând o „minciună generală”.

„Nu puteam vota moţiunea de cenzură fiindcă nimeni nu a venit cu niciun fel de propunere, nici măcar nu ştiam cine va fi candidatul la premier, nu ştiam nici măcar programul de guvernare, iar un politician responsabil nu poate vota moţiunea de cenzură. Din acest motiv am ales aşa, fiindcă am văzut că acesta este un război pentru putere, nu vorbeşte despre lucrurile esenţiale ale societăţii, despre viitorul ţării şi din acest motiv rămânem pe dinafara acestei politici, în afara acestui război”, a spus Kelemen, la tabăra politică organizată de UDMR şi Conferinţa Tinerilor Maghiari din România la Zetea, în Harghita.