„Vinerea patimilor” pentru primarii certați cu legea

„Vinerea patimilor” pentru primarii certați cu legea

Ziua de vineri nu i-a purtat noroc lui Cristian Poteraș, Radu Mazăre și Gheorghe Nechita, toți trei foști sau actuali primari.

 ● Cel mai ghinionist a fost Cristian Poteraș (foto), fost edil al Sectorului 6. Acesta a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la opt ani de închisoare în dosarul de abuz în serviciu privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane. Prejudiciul în acest dosar a fost stabilit de DNA la 58 de milioane de euro. În primă instanță, el a fost achitat.

● Tot ieri, Radu Mazăre, unul dintre cei mai mediatizați primari, a ales să renunțe la funcție. Acesta și-a dat demisia din funcția de primar al Constanței. El a scris și o scrisoare din arest, unde este reținut într-un dosar de corupție, în care se plânge că nu mai poate suporta nedreptățile la care este supus.

● Primarul de Iași, Gheorghe Nichita, a fost anunțat că a fost suspendat din funcție după ce a fost arestat la domiciliu în dosarul în care își urmărea iubita cu Poliția Locală. În urma acestui dosar, prefectul Dan Cârlan a emis un ordin prin care-l suspendă din funcție.

Ne puteți urmări și pe Google News