VIITORUL stat al CASEI REGALE, văzut din INTERIOR

VIITORUL stat al CASEI REGALE, văzut din INTERIOR

Consilierul și avocatul Casei Regale a României Ioan-Luca Vlad, a făcut precizări despre viitorul statut al instituției care urmează să fie adoptat prin lege.

”Au fost foarte multe speculații în jurul acestui proiect de lege. Proiectul nu este nou, el a fost pus în dezbatere publică prima oară de Guvernul Cioloș, anul trecut, dar au existat câteva modificări. Lucrurile esențiale au rămas aceleași și sunt trei:

Unu, recunoașterea personalității juridice a Casei Regale pentru ca ea să-și poată continua activitățile și să poată încheia parteneriate cu alte insituții din țară și din străinătate. 

Doi, finanțarea cheltuielilor publice de reprezentare ale Casei Regale. Vorbim strict de cheltuieli publice, nu de cele private ale Familiei Regale. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu în ultimul rând, trei, înființarea unui serviciu administrativ care ține de acest aspect, cu 20 de posturi, care să contribuie la ducerea mai departe a acțiunilor publice ale Familiei Regale, permițând extinderea personalului, acapararea unor specialiști pe diferite domenii care să poate să ducă un proiect până la capăt, să fie lucruri mai de substanță care se pot face acum cu resursele proprii.

Toate sumele care s-au vehiculat în spațiul public, inclusiv de către apropiați ai Familiei Regale, nu sunt valabile. S-a dat exemplul din Muntenegru, unde s-au oferit 4,7 milioane de euro pe un termen de 7 ani. Fals, nu este un etalon. S-a vorbit de 25 de milioane de euro, 100 de milioane. Nu există nicio bază factuală.

Pentru proiectele mari, Casa Reglă va propune un buget, el va fi sau nu aprobat, dar nici măcar estimări nu au fost făcute pentru sume exacte, nici la nivel oficial, nici în interiorul Casei Regale. Acest capitol vine după adoptarea legii”, a precizat Ioan-Luca Vlad, citat de DCNews.ro.