VIITORUL PAPĂ participă la REUNIUNEA BILDERBERG. Istoria ALTFEL decât se învață la școală
- Ovidiu Drug ă
- 8 iunie 2018, 09:32
Printre cei opt italieni care participă la reuniunea secretă a Grupului Bilderberg de la Torino se numără și un nume la care puțini s-ar fi gândit - Pietro Parolin, Secretarul de Stat al Vaticanului.
E prima oară când un cardinal catolic participă la această reuniune a elitei mondiale, dar mai îngrijorător e faptul că Pietro Parolin este considerat de mulți succesorul actualului papă. Nu se știe exact dacă acest cardinal va duce un mesaj din partea Sfântului Părinte sau își va expune propriile puncte de vedere.
Până acum Parolin s-a afirmat ca un colaborator devotat al Papei Francisc, nu a fost însă ferit de critici pentru acțiunile sale.
Cardinalul chinez Zan l-a acuzat că înțelegerea pe care a făcut-o cu guvernul de la Beijing în numele Vaticanului reprezintă o sinucidere. Cardinalul a fost implicat și în angajarea unei firme de avocatură specializată în apărarea drepturilor minorității gay pentru a închide un site catolic extrem de critic la adresa Papei.
Prezența sa la Torino pentru reuniunea cu numărul 66 a Grupului Bilderberg nu face însă decât să dea apă la moară cercurile conservatoare catolice, care o consideră o nouă dovadă a apropierii dintre Papa Francisc și Stăpânii Lumii.
Motive de a-l acuza pe Papa Fraccisc că e mai apropiat de paradigma Open Society decât de tradiția bisericii pe care o păstorește sunt nenumărate.
Încă de la începutul pontificatului său, actualul papă a susținut multe dintre temele atât de dragi elitei mondiale: schimbările climatice, planurile de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite sau necesitatea de a ridica punți, nu ziduri. Desigur, caritatea creștină a papei a jucat un rol în toate aceste luări de poziție.
În alte probleme, Biserica a rămas pe pozițiile tradiționale. Chiar Cardinalul Parolin și-a arătat tristețea față de decizia irlandezilor de a permite căsătorii între persoanele de același sex. „Nu cred că putem vorbi numai de o înfrângere a Creștinismului, ci de o înfrângere a Umanității”
În ciuda unor astfel de divergențe, miliardarul George Soros îl consideră pe Papa Francisc un propagandist pentru unele din proiectele sale. Mai multe mailuri, publicate de Wiki Leaks în 2016, arată că Fundația Soros Pentru O Societate Deschisă crede că papa poate fi extrem de folositor:
„Papa Francisc, ca lider mondial, va schimba idolatria pentru economia de piață în Statele Unite și va chema la schimbarea politicilor care promovează excluderea și indiferența față de cei marginalizați.(..)
Noi credem că vizita papei, și munca pe care o facem cu toții pentru aceastp vizită, îl va ajuta pe mulți din această țară să depășească limitele ideologice care domină dezbaterea politică și să îmbrățișeze alte oportunități, să avanseze spre atingerea unui bine comun.”
Criticii Papei consideră însă că acest bine comun - pentru care Sfântul Părinte se apropie de elitele mondiale - are legătură mai ales cu trecutul său iezuit și cu implicarea acestui ordin călugăresc în afacerile financiare transatlantice pe filiera Mario Draghi, actualul președinte al Băncii Centrale Europene, dar fost director atât la Banca Mondială, cât și la Goldman Sachs.