Papa Leon al XIV-lea a ales Maison Bakhita pentru un mesaj adresat Franței: „Avem cu toții dreptul la demnitate”

Papa Leon al XIV-lea a ales Maison Bakhita pentru un mesaj adresat Franței: „Avem cu toții dreptul la demnitate”Papa Leon. Sursa foto: Instagram/Pontifex

Papa Leon al XIV-lea și-a început sâmbătă a doua zi a vizitei în Franța printr-o întâlnire cu migranții aflați la Paris, la Maison Bakhita, o asociație diecezană care sprijină persoanele străine. Suveranul pontif a vorbit despre importanța întâlnirii și a conviețuirii în demnitate și pace.

„Istoria Bisericii și a umanității  nu este scrisă de cei care dau impresia că înving impunându-se și ocupând spațiul, ci de cei care «fac loc», care instaurează procese de pace, care inspiră încredere și încurajează viața”, a declarat Papa Leon al XIV-lea, într-un discurs difuzat de Vatican News.

Papa Leon al XIV-lea, la Maison Bakhita din Paris

Vizita la Maison Bakhita a avut loc înaintea marii liturghii programate în cursul după-amiezii în Place de la Concorde și pe Champs-Élysées. Asociația poartă numele Sfintei Bakhita, o sclavă sudaneză care s-a convertit la creștinism și a fost ulterior canonizată.

Papa a ascultat mărturiile unor exilați afgani și nigerieni și a vorbit despre rolul centrului în sprijinirea migranților.

„O casă care mărturisește întregului oraș că este posibil să ne întâlnim și să conviețuim în demnitate și pace”, a spus liderul Bisericii Catolice.

Întâlnirea s-a desfășurat cu ușile închise. În mesajul său, Papa Leon al XIV-lea a invocat și exemplul Sfintei Bakhita.

„Sfânta Bakhita ne invită să-i vedem pe cei invizibili, să-i eliberăm pe cei pe care economia și cultura îi reduc astăzi la sclavie, să cinstim demnitatea infinită a fiecărui frate și a fiecărei surori”, a declarat suveranul pontif.

Sprijin pentru migranți, indiferent de statutul lor

Maison Bakhita a fost fondată în urma apelului lansat în 2017 de fostul papă Francisc pentru „a primi, proteja, promova și integra” persoanele străine.

Asociația oferă sprijin străinilor care trăiesc în Franța, indiferent dacă aceștia dețin sau nu documente. Printre serviciile puse la dispoziție se numără cursuri de limba franceză și de gastronomie, ateliere digitale, activități de bricolaj și croitorie.

Maison Bakhita organizează, de asemenea, consultații psihologice și medicale pentru persoanele pe care le sprijină.

Papa Leon al XIV-lea a vorbit în mod repetat despre migranți

De la alegerea sa ca papă, în mai 2025, Robert Francis Prevost, el însuși nepot al unor imigranți, a făcut în mod repetat apel la apărarea demnității exilaților și refugiaților.

Suveranul pontif a criticat inclusiv politica în domeniul migrației promovată de președintele american Donald Trump.

Înaintea vizitei papei, președinta Maison Bakhita, Valérie Moniod, a vorbit despre mesajul pe care aceasta consideră că suveranul pontif îl transmite prin întâlnirea cu migranții.

„În acest an, care se anunță agitat în Franța, în fața dificultăților financiare și a răspunsurilor simpliste și brutale care afectează persoanele exilate, papa vine să le spună francezilor că, indiferent de convingerile noastre politice, avem în comun faptul că suntem cu toții ființe umane și că avem dreptul la demnitate”, a declarat Valérie Moniod recent, în cadrul unei conferințe de presă.