VIDEO. La asta chiar nu te așteptai din partea Biancăi Drăgușanu: „Aparențele înșală”

VIDEO. La asta chiar nu te așteptai din partea Biancăi Drăgușanu: „Aparențele înșală”Sursa foto: Intagram/ Bianca Drăgușanu

După ce ani la rândul a exagerat cu solarul și cu bronzul, Bianca Drăgușanu a ajuns la concluzia că expunerea prelungită la soare nu face bine pielii. Așa că, la aproape 40 de ani, nu mai stă deloc la soare, nici măcar atunci când merge în vacanțe.

Nu doar că nu mai este dependentă de solar, dar nici când ajunge pe vreo plajă, Bianca Drăgușanu nu se mai tolănește la soare. Nu pentru că nu îi place să aibă pielea măslinie, ci că vrea să o protejeze și mai ales urăște să transpire.

[soc_slider_shortcode id="4254537"]

„Aparențele înșală. Există cremă autobronzantă, iar eu nu îmi prăjesc niciodată pielea la solar sau la soare pentru că nu îmi place să stau la plajă. Acum eu sunt bronzată cu autobronzant, nu din vacanțe. Atunci când merg într-o vacanță stau doar la umbră și nu stau să mă bronzez pentru că nu îmi place că transpir”, a povestit Bianca Drăgușanu pentru EVZ. Mai mult, o dată cu înaintarea în vârstă, fosta prezentatoare TV susține că nu își mai permite luxul de a lenevi pe plajă, căci în orele în care ar trebui să stea liniștită pe un șezlong poate să facă altceva.

„Am stat la rotisor, îmi era și nasul roșu. Eram găină prăjită ce să mai. De să mint acum. Mai merg la solar din când în când, dar încerc să nu exagerez, iar în momentul de față sunt așa pentru că folosesc un autobronzant foarte bun. Eu pe plajă mă duc doar să fac poze. Eu nu pot să stau degeaba. Cine stă la plajă două ore nu are ce face. O fi mișto, dar eu și în alea două ore fac ceva, fac poze. Deci nu stau”.

Mănâncă și face mult sport

Nu este singura declarație cu care șochează blonda. Cunoscută ani la rândul pentru dietele pe care le ținea, ajungând chiar să mănânce și doar o singură masă pe zi, Bianca Drăgușanu ne-a mărturisit că are zile în care abia se mai poate ridica de la masă. De obicei se întâmplă atunci când merge în vacanțe în țările unde mâncarea este de-a dreptul delicioasă. „În Antalya ca Antalya, dar Bodrum ceva superb. De toate peste tot, dar eu nu mi-am luat all inclusive, eu mi-am luat a la carte și atunci când îți iei a la carte nu poți să-ți umpli chiar toată masa, că te mai gândești și la siluetă. Când am fost cu Sofia, a luat ea. Acum nu știu dacă m-am îngrășat sau nu pentru că eu cântarul nu l-am mai văzut de multă vreme, dar am perioade când mai fac și eu reteții de apă pentru că sunt și eu femeie și mai am perioade când mănânc mai mult decât de obicei”, a mai povestit Bianca pentru EVZ, completând că a ajuns în stadiul în care reușește să nu se întoarcă din vacanțe cu kilograme în plus pentru că are un metabilism bun. „Mănânc, dar eu am chestiile mele pe care le mănânc de foarte mulți ani de zile și am un metabolism foarte bun, sunt o fire hiperactivă, de dimineață până seara ca un titirez, car, mut, ridic, ia copilul, du copilul, tunde câinele, eu nu am niciodată stare să lenevesc sau să stau efectiv”, a mai spus Bianca.

Totuși, faptul că nu se mai înfometează și totuși reușește să-și mențină o siluetă de invidiat se datorează faptului că face extrem de mult sport. Și când nu este acasă, Bianca își caută hoteluri care să aibă sală de sport unde să-și poată face exercițiile zilnice. „Fac sport și când sunt în vacanțe. Întotdeauna îmi caut hotel care are sală de sport. Măcar două aparate să aibă: unul de abdomene și unul de picioare. Nu există niciun hotel la care eu să mă duc să nu aibă sală”, ne-a mai povestit Drăgușanu.

Video: Răzvan Vălcăneanțu