Victor Ponta: Corupții trebuie pedepsiți, dar nu doar pe baza unor denunțuri
- Ana-Maria Adamoae
- 9 martie 2015, 07:24
Premierul a declarat că persoanele corupte trebuie pedepsite în justiţie, darcă nu este normal ca singura probă să fie denunţul altei persoane aflate în închisoare, precizând că face aceste declarații în calitate de fost procuror și nu de om politic.
"În momentul în care faci o practică să vină oameni după 5-7-10 ani, în general când sunt arestaţi, şi să spună că acum 7 ani au dat un sac cu bani...cred că e un lucru la care, în practica judiciară, trebuie găsită o soluţie de verificare, că altfel orice om arestat normal că zice orice, ca să meargă acasă", a afirmat Victor Ponta, aseară, la România TV.
La întrebarea dacă Executivul dorește modificarea Codului Penal, Ponta a replicat că orice astfel de modificare trebuie discutată cu Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
"Doar îmi doresc să existe trageri la răspundere penală, pedepse grele pentru oameni care au încălcat legea, pentru oameni corupţi, dar în care singura probă să nu fie doar denunţul altuia din închisoare, pentru că atunci s-ar putea ca zece milioane să-i denunţe pe ăilalţi zece milioane. Adică, sunt convins că există sau trebuie să existe şi alte probe decât denunţul din închisoare al unui om care, în felul acesta, se duce şi el acasă dacă a denunţat pe cineva", a explicat şeful Guvernului, adăugând că trebui văzut şi care este influenţa deciziilor recente ale Curţii Constituţionale referitoare la anumite prevederi din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, deoarece acestea nu mai pot fi negociate, ci aplicate conform regulilor care trebuie stabilite în termen de 45 zile.