Victor Pițurcă nu a anunțat la finalul meciului cu Grecia că demisionează de pe banca tehnică a primei reprezentative și a vorbit despre victoria foarte importantă obținută de „tricolori”, la Pireu. Selecționerul a spus că echipa sa a câștigat împotriva celui mai dificil adversar din grupă, dar a atras atenția că vor urma două confruntări foarte dificile cu Ungaria și Finlanda.

„Sunt extrem de dificile jocurile cu Grecia. Dacă ne uităm la prima repriză, a fost o victorie normală. Am luat 3 puncte contra celei mai bune echipe din grupă. Ei au suferit mult la capitolul fizic, am trecut şi eu prin asta. Şansele noastre la calificare sunt mari acum. N-am schimbat nimic din tot ceea ce lucrasem, asta după eliminare. Am jucat practic fără vârf, nu prea am mai contat în atac. Ne interesa să nu primim gol şi ne-a ieşit, asta datorită sacrificiului jucătorilor. Am schimbat registrul tactic şi am avut câştig de cauză. Urmează o periodă dificilă. Jucăm cu Ungaria şi Finlanda", a spus selecționerul.

Te-ar putea interesa și: