Victimele de la Colectiv, batjocorite. Oamenii, obligați să dea înapoi o parte din despăgubiri
- Ionel Sclavone
- 31 octombrie 2024, 13:50
Tragedia de la Colectiv a fost una dintre cele mai grave din ultimii ani. Un număr de 64 de oameni au murit, iar numeroși alții au suferit răni, multe foarte grave. Instanța de judecată a considerat, după mulți ani de procese că Inspectoratul pentru Situații de Urgențe București - Ilfov este responsabil.
Hotărârea judecătorească definitivă stabilea, în sarcina ISU plata unor despăgubiri în valoare de 60 de milioane de euro. Beneficiari au fost cei 300 de supraviețuitori ai incendiului și rudele celor care au murit.
Victimele Colectiv obligate să dea bani înapoi
Lucrurile nu s-au încheiat odată cu procesul și pronunțarea deciziei definitive. Statul român, mai precis ISU, nu s-a achitat din proprie inițiativă de obligațiile impuse de instanță în cazul Colectiv. Drept urmare beneficiarii despăgubirilor au apelat la executorii judecătorești.
Aceștia nu lucrează, însă, pe gratis pentru recuperarea datoriilor. Executorii percep un onorariu a cărui valoare este stabilit prin ordin al Ministrului Justiției. Sumele sunt plătite de persoanele supuse executării, în cazul de față ISU.
Drept urmare, dat fiind că a refuzat să se achite de obligațiile care îi reveneau din proprie inițiativă, ISU a fost obligat să suporte și cheltuielile de executare. Sume pe care le-a considerat prea mari motiv pentru care a cerut recuperarea unei părți din bani în instanță. Doar că instituția nu s-a adresat executorilor, cei care au taxat-o ci victimelor de la Colectiv.
Astfel, o parte dintre supraviețuitorii și familii ale victimelor s-au trezit date din nou în judecată, de ISU. Instituția coordonată de Raed Arafdat le-a cerut să returneze o parte din banii primiți drept despăgubire. Și, surprinzător a obținut câștig de cauză, iar cei vizați sunt obligați să returneze o parte din despăgubiri.
Oamenii sunt revoltați de ce se întâmplă
Noua decizie prin care sunt obligate să returneze o parte din bani a fost de natură să le revolte pe victimele tragediei de la Colectiv. Este o nouă umilință pe care trebuie să o îndure din partea autorităților. Aceasta, deși ISU trebuia să deschidă proces împotriva executorilor și să contest valoarea tarifelor.
„Numai că așa funcționează sistemul în România, nu-i execută pe executorii judecătorești, ci execută părțile civile din dosar, adică tot pe răniți, ceea ce este o aberație”, a declarat Mihai Grecea, supravieţuitor al incendiului de la Colectiv, citat de TVR Info:
„Vreau să mă văd executat, vreau să văd că această poveste, cel care a fost condamnat mă execută în final pe mine”, a spus Eugen Iancu.
Tragedia de la Colectiv
Un incendiu devastator a izbucnit în seara zilei de 30 octombrie 2015 la un concert al trupei „Goodbye To Gravity”. Focul de la Colectiv a izbucnit din cauza unor artificii aprinse în timpul spectacolului și s-a extins cu rapiditate. Cei care asistau la spectacol au încercat să se salveze. Unii au reușit, alții, în total 64 de persoane, au murit. Parte dintre ei au murit la spital, din cauza lipsei dotărilor necesare tratării marilor arși.
După o anchetă care a durat câteva luni, au fost trimiși în judecată cei trei patroni ai clubului Colectiv, patroana alte două persoane din firma care a asigurat spectacolul cu artificii. De asemenea, a mai fost deferit justiției Cristian Popescu Piedone, la acea dată primar al Sectorului 4 și alte trei angajate ale instituției.
La 28 octombrie 2016, procurorii militari au dispus trimiterea în judecată a Antoninei Radu şi a lui George Petrică Matei, inspectori de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Procurorii au stabilit că aceștia nu și-au îndeplinit obligaţiile, deşi au constatat că la Colectiv nu exista autorizație de securitate la incendii.
Procesul s-a încheiat definitiv în 2022, cu condamnări pentru cei implicați. Ulterior, condamnații au apelat la căi speciale de atac, iar în unele cazuri pedepsele au fost reduse. Mai norocos decât alții, Cristian Popescu Piedone a fost achitat în instanță.