Victimele campaniei de teroare declanşată de DNA. O grefieră nevinovată a fost aruncată după gratii. Decizia definitivă a ICCJ

Victimele campaniei de teroare declanşată de DNA. O grefieră nevinovată a fost aruncată după gratii. Decizia definitivă a ICCJ

Este de notorietate cazul grefierei Mihaela Prelipcean de la Judecătoria Iaşi care a fost aruncată după gratii, umilită public şi apoi achitată definitiv pentru o faptă pe care s-a dovedit că nu a făcut-o.

Grefiera a fost  acuzată de DNA, instituţie care era condusă la acea vreme de Kovesi, că l-ar fi avertizat pe judecătorul Dan Anton că este interceptat în perioada când acesta era cercetat pentru fapte de corupţie.

Potrivit Lumea Justiţiei, în anul 2016, grefiera a fost trimisă în judecată alături de judecătorul Dan Anton şi de alte persoane implicate în acest caz

„Dupa incheierea audierilor, l-a contactat pe magistratul Anton Dan, printr-un intermediar pe care l-a instruit sa utilizeze un limbaj codat si sa-l avertizeze pe acesta ca este interceptat de catre Directia Nationala Anticoruptie, lucru care s-a si intamplat la data de 13 mai 2015”, pretindea DNA în comunicatul din 10 iunie 2016 în care a anunţat trimiterea în judecată a grefierei.

Ne puteți urmări și pe Google News

De fapt, potrivit Lumea Justiţiei,  în rechizitoriu era consemnat că grefiera i-a transmis mai multe mesaje judecătorului Dan Anton, motiv pentru care a fost audiată la DNA în calitate de martor, existând probabilitatea ca aceasta să cunoască amănunte despre activitatea infracţională a judecătorului, lucru negat de Prelipcean.

După câteva luni de zile, însă, în data de 6 iulie 2017, judecătoarea Iuliana Ciolca de la Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat achitarea grefierei de la Judecătoria Iaşi în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedura penală, deoarece,  „fapta nu este prevazută de legea penală”.

Dosarul a ajuns ulterior la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), sentinţa fiind atacată de DNA.

Fără succes, căci instanţa supremă a respins apelul parchetului anticorupţie, menţinând achitarea grefierei.

Judecătorii ICCJ Simona Daniela Encean, Simona Elena Cirnaru şi Constatin Epure au achitat-o definitiv pe grefiera Mihaela Prelipcean, acuzată de DNA pentru o fabricată acuzaţie de favorizare a infractorului, potrivit luju.ro

Citiţi mai multe pe luju.ro