Consumul de droguri nu înseamnă numai distracție. Înseamnă faliment, atât financiar, cât și moral. Societatea te respinge ca pe un gunoi, iar respectul de sine se năruie. Apar depresiile. Cu cât consumi mai multe droguri, cu atât îți consumi mai multă dopamină din organism. Iar dopamina este unul dintre principalii neurotransmițători de la nivelul sistemului nervos, fiind implicată într-o varietate largă de activități (de exemplu controlul motilității, al mișcărilor musculare).

Dacă receptorul canabinoid, cel care ne dă capacitatea de a asimila marijuana atât de ușor, îl avem de peste 1.000 de ani (semn că omul și-a făcut primele jointuri încă de pe vremea Evului Mediu), pentru heroină nu avem un astfel de receptor din naștere. Iar heroina te face să produci dopamină mai multă decât ar produce organismul în mod normal. Astfel, creierul dezvoltă niște receptori speciali, mai mulți sau mai puțini, în funcție de consum (de aici și nevoia de a crește doza mereu).

Mister X, cel care m-a plimbat prin lumea periculoasă a drogurilor, are astfel de receptori, „născuți” de creier, special pentru consumul acestei periculoase substanțe. Asta îi spuseseră medicii. „Când m-au pus la aparate (tomograf – n.r.) era să sară clinica în aer”. Râde. „Totul dădea pe-afară. Medicii se cruceau. Mi-au spus că am receptori pentru Dava (heroină – n.r.). De ăștia nu mai scap! Al naibii și creierul ăsta…”.

Îi dor oasele și nu mai au erecție

Toți „daviștii” pățesc asta. Îi dor oasele și nu mai au erecție. Stau leșinați cu ochii în gol și li se pare că „ninge din soare”, în timp ce familiile lor sunt devastate. În toată perioada în care am fost acceptat în această lume, mi-au trecut prin fața ochilor o mulțime de personaje desprinse parcă din „Orbirea” lui Canetti: chipuri schimonosite, trupuri răvășite, tineri disperați care abia puteau articula o frază-două, dar cel mai mult mi-a atras atenția povestea lui Marcu, un băiat de vreo 25 de ani, a cărui apariție m-a făcut să înțeleg și mai bine ce înseamnă cu adevărat un drogat. 

Violenți și labili psihic

Marcu era temut în cartier. Fratele lui era unul dintre liderii celui mai mare clan de traficanți de droguri și de carne vie din București. E foarte greu să-i înțelegem pe acești oameni. Pe lângă faptul că au violența în sânge, sunt dependenți de droguri puternice, astfel încât sunt imprevizibili, foarte ușor inflamabili.

Acum râdeau și vorbeau cu tine, iar peste cinci minute, dacă li se năzărea ceva, scoteau cheia din buzunar și te loveau în moalele capului până nu mai mișcai. De aceea, Mister X încerca să mă ascundă ori de câte ori apărea unul dintre frați, pentru că paranoia lor îmi putea fi fatală.

Dacă totuși Marcu apărea pe neașteptate, Mister X mă prezenta ca pe un vechi prieten de-al lui de la școala de corecție. Oricum, uita de fiecare dată cine sunt. Nu eram siguri că ține povestea, dar lângă Mister X mă simțeam cumva liniștit, pentru că știa să trateze cu ei.


„Ia spune, tâlhare, ce-ai mai făcut de data asta?”


Și l-am văzut pe Marcu de multe ori venind și cerând țigări sau iarbă. Omul părea să alunece pe un tobogan imaginar al vieții. Cu fiecare apariție părea tot mai distrus, tot mai ros de droguri. Îmbătrânea cu câțiva ani în fiecare lună. 

Ultima oară când l-am văzut, am fost șocat. Afară era un viscol năpraznic, ca pe vremea copilăriei. Ger și troiene de peste jumătate de metru. Iar Marcu a venit îmbrăcat doar într-un halat de casă, zgribulit și cu privirea pierdută. Ce se întâmplase? Ei bine, își vânduse în ultimele luni tot ce avea din casă pentru a-și procura heroină sau vreun substituent de la magazinele de „legale”, mult mai ieftin, dar mult mai otrăvitor. Avea nevoie măcar de 20 de lei pentru a-și procura ceva care „să-l culce”.

Vindea țigări la metrou pentru a-și procura ceva care „să-l culce”

Când n-a mai avut ce să mai vândă din casă sau de la cine să se mai împrumute (inclusiv fratele lui a refuzat la un moment dat să-i mai dea bani), Marcu cerea țigări de la toți cunoscuții, deși era nefumător. Lua țigaretele și le strângea într-un pachet gol pe care apoi îl vindea la metrou. Cu banii făcuți, își lua un praf și „se spărgea” până uita de el.

Familia s-a chinuit mult timp cu crizele de violență ale lui Marcu. Dar fratele lui era pus pe căpătuială. Ajunsese sus în ierarhie și de-acum aducea cocaină din străinătate. De altfel, clanul se considera atotstăpânitor peste București. Erau absolut siguri că „șpăguiseră” pe cine trebuie la poliție, astfel încât să-și desfășoare activitățile în liniște. 

Dar adevărul era cu totul altul. Erau filați de multă vreme. Erau în evidențele oamenilor legii și timpul li se scurgea fără să bage de seamă.

Mister X, care conducea una dintre operațiunile din Ferentari, fusese reținut de mai mult ori. O dată, din prostia lui. S-a dus cu încă doi amici să cumpere Magic, un drog letal de culoare roz, dar le-au luat și marfa și i-au și bătut pe traficanți. Aceștia, culmea, au sunat la poliție.

„Ne-au oprit mascații mașina. Erau niște uriași. Unul din ei m-a luat cu o mână și m-a trântit de asfalt de am văzut stele verzi. Mircea (amicul cu care era – n.r.) a făcut pe el pur și simplu. De frică! Tu nu știi cum sunt mascații…”. „Și cum ai scăpat?”

„M-au dus la tribunal și m-au pus să aștept. Stăteam pe un scaun. A intrat procurorul și mi-a tras o palmă în moalele capului de am crezut că mor. «Ce faci, tâlhare? Iar vii la mine? Ia spune, tâlhare, ceai mai făcut de data asta?». Numai așa îmi zicea, «tâlhare»! Noroc că Mircea apucase să arunce drogurile, așa că n-au avut probe”.


„Aici nu se vinde iarbă. Cine ți-a spus asta?”


Munca autorităților a dat, până la urmă, roade. Oamenii legii au dezmembrat rețeaua bucată cu bucată, ca pe un organism bolnav. Au smuls un braț, apoi un picior, apoi încă un braț.

Când s-au făcut arestările, eram acolo. Mă duceam ca de obicei spre Ferentari, spre „cuib”, numai că de data asta îmi săriseră în ochi câteva amănunte: vreo douătrei mașini de poliție ocoleau în sensul acelor de ceasornic întreaga zonă și mai mulți indivizi îmbrăcați în civil păreau să cerceteze zona. Eu intram la Mister X sub pretextul cumpărării unui plic. Dar în ziua aceea lucrurile au stat cu totul altfel.

În ziua aceea, Mister X n-a mai venit să-mi deschidă. A venit o „săgeată” de-a lui (un fel de sublocotenent), un tânăr care nu mai avea pic de carne pe el. Îl cunoșteam bine. „Ce vrei?”. „Un plic”, zic. „Ce plic?”. „De iarbă, mă, ce ai?”. „Nu știu ce vrei să spui”, îmi răspunde el, uitându-se îngrijorat în jur. „Aici nu se vinde iarbă. Cine ți-a spus asta?”.

Înțelesesem. Încerca din priviri să mă alunge cât mai repede. Știau deja. Aveau informații. Am făcut stânga-împrejur și am plecat. Când am ajuns în stradă, mașinile de poliție veneau în goană spre ei. N-am schițat niciun gest de teamă, pur și simplu am mers ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Trafic internațional de stupefiante

Aveam să aflu ulterior că Mister X și ai lui aflaseră de razie și aruncaseră drogurile. Dar poliția îl prinsese pe fratele lui Marcu la Arad, aducând cocaină în țară, și îl reținuseră pentru trafic internațional de droguri. Fratele lui Marcu era o miză mult mai mare, pentru că operațiunea pe care o conducea se extinsese peste hotare și producea din ce în ce mai mulți bani. Mister X a fost lăsat în pace, tot din lipsă de probe, în mizeria lui, săși fumeze propria marfă și să se răfuiască de unul singur cu borfașii care voiau și ei o parte din piață.

Prolog în loc de epilog

Și totuși, inima organismului acesta dezmembrat încă mai bate. La câteva luni de la intervenția mascaților, mă caută Mister X. Sincer, mi-a fost frică să mai iau legătura cu el, dar a devenit insistent. L-am găsit și mai „mâncat” de droguri. Nu mai era atât de „mare”. Mai vindea câte un plic – două, cât să nu moară de foame.

În casă la el, totul părea neschimbat. L-am lăsat să-mi povestească despre cât de grea este viața de drogat până când a sunat telefonul. A vorbit un timp, iar când a închis părea foarte speriat. „Uite, fratele meu, de ce te-am chemat. Să-mi dai un sfat, că tu ai carte, nu ca ăștia… Mă sună fratele lui Marcu din pușcărie… Cred că vrea să-mi facă «16»”. „Cum așa?”. „Cică vine Marcu într-o oră la mine cu niște telefoane… Să le duc la Jilva întrun loc anume, mi-a explicat el unde, iar de-acolo le ia altul și i le duce în pușcărie…”.

Sună din nou telefonul. Din nou din pușcărie. Nu-mi venea să cred. „Păi are voie să te sune din închisoare?”, îl întreb naiv. „Sună când vrea el. Are cont pe Facebook, dă like- uri, comentează…”. „Cum, din pușcărie??”. Îmi citește neîncrederea. „Stai, că sună iar. O să vezi!”. Într-adevăr, telefonul sună iar, și Mister X îl dă pe speaker. „Fratele meu, vezi că Marcu e pe aproape. Să duci telefoanele în parc… Vezi că sunt trei bănci, le pui sub cea din mijloc… O să vină un băiat deal meu să le ia la noapte”

L-am sfătuit pe Mister X să nu mai răspundă și să încheie legăturile cu ei. Eram convins că în acele telefoane mobile erau ascunse droguri. Nu știu ce a mai făcut. Când am plecat, mi-am jurat că nu o să mai am legătură cu această lume. Iar promisiunea aceasta mi-a luat parcă o piatră de pe inimă. Voiam să uit că există un astfel de univers, că oamenii își pot face atâta rău cu propria mână. Și o să uit. Dar nu înainte de a scrie toată povestea…

În episodul următor vă vom prezenta detalii incredibile despre activitatea clanului în vestul Europei.

Sesizează reporterii EVZ! Dacă aveți fotografii, filmulețe, povestiri sau orice alte informații legate de lumea drogurilor din România, ne găsiți la adresa de e-mail [email protected], telefon 021.527.11.11 sau direct la redacție – Evenimentul zilei, ROMEXPO (intrarea B), Pavilionul G4, bd. Mărăști nr. 65-67, sector 1, cod 011465