Constanța Teodorașcu, învățătoare din județul Galați, are 94 de ani și o istorie împărțită între lacrimile de durere vărsate în celulele închisorilor comuniste și cele de fericire, născute din succesele elevilor pe care i-a modelat. Născută în comuna Șivița, a slujit învățământul gălățean mai bine de trei decenii, dar abia într-un târziu comunitatea locală i-a recunoscut domnișoarei „Tanța” Teodorașcu vocația de om care s-a jertfit pentru patrie, numind strada pe care locuiește a „Învățătorului”.

Distinsa învătățoare provine dintr-o familie respectabilă, dar pentru care persecuțiile bolșevismului care a condus România au ajuns să reprezinte o obișnuință a vieții, scrie ziariștionline.ro. Ambii părinți au făcut cunoștință cu regimul de detenție, reținuți fiind pentru motive care azi pot părea banale.

Povestește chiar Constanța Teodorașcu: „Părinții mei au fost arestați pentru că, la un moment dat, nu au mai avut 200 de kilograme de cereale din cele 5000 de kilograme ca să dea cotele pretinse de statul condus de bolșevici, pentru cele 16 hectare de pământ pe care le deținea familia Teodorașcu. Mama a fost arestată în iarna anului 1952, chiar în Ajunul Crăciunului, la fel și tata, iar noi, cei trei minori, am rămas pe drumuri. Ambii părinți au fost puși în libertate după moartea lui Stalin. Ne-au scos abuziv din casa părintească și, din 1952 și până la evenimentele din 1989, în casa noastră a funcționat Poliția comunală din Tulucești, în timp ce familia noastră a fost aruncată în casa unor oameni din sat!”.

Piedici în cariera profesională

Dorința de a fi dascăl s-a lovit de cerbicia cadrelor de partid. Ordinul era ca și odraslele „dușmanilor poporului” să aibă de suferit, așa că pentru Constanța Teodorașcu au început ani de neplăceri, cu false acuze și hărțuieli.

Prima dată, „am încercat să mă înscriu la București, dar mi-a fost respins dosarul, așa că m-am îndreptat către Școala Normală pentru învățători «Domnița Elena», din Bacău”. A fost primită acolo, iar ea s-a dedicat cu totul împlinirii visului, acela de a se forma ca învățător.

Terminarea școlii nu a însemnat, neapărat, și preluarea unei catedre, căci tânăra învățătoare Constanța nici nu apuca să lucreze o lună, foarte rar un an, că i se și desfăcea contractul de muncă! Cât despre studii superioare, nici vorbă, fiind și ea acuzată, apoi închisă și în final condamnată de bolșevici.

„Uneltire contra ordinii sociale”

La fel ca mii și mii de alți români aruncați în beciurile temnițelor, și Constanța Teodorașcu a fost acuzată prima dată pentru „uneltire contra ordinii sociale prin favorizarea infractorului”. Era 28 mai 1955 când a fost arestată și apoi judecată de Tribunalul Militar Teritorial din București. Sentința nr. 263, din 5 martie 1956, o condamna „la patru ani închisoare corecțională și doi ani interdicție corecțională, potrivit Codului Penal”.

A fost o perioadă de care nu-mi face plăcere să vorbesc. A fost un abuz, motivat de «bogăția» lăsată părinților mei de bunicii materni. Dar, Dumnezeu m-a iubit și nu m-a lăsat aruncată după gratii în toți acei patru ani. Am fost pusă în libertate în primăvara anului 1956. În perioada cercetărilor și a detenției, am stat închisă în blocul securității din municipiul Galați. Stăteam într-o cameră care avea geamurile vopsite, nu se vedea nimic afară. Camera cu pricina era ca o colivie din care nu puteai zări nici măcar un petic de cer”, mărturisește, având și acum emoție în voce, învățătoarea Constanța Teodorașcu.

Întoarcerea în libertate a însemnat aceeași luptă pentru redobândirea demnității umane și a dreptului de a profesa. Nici bine nu ajungea la o catedră și era alungată de lângă copiii pe care-i forma în viață. „A trebuit să merg până la București, la Ministerul Învățământului, și abia apoi am fost încadrată în profesia mea”, povestește Constanța Teodorașcu.

Azi, la 94 de ani, privește spre cer și, apoi spre oamenii din jur, care pășesc grăbiți pe străzile cenușii, și suspină. „Oamenii fără Dumnezeu, și atunci, dar și acum, sunt sub povara multor prejudecăți”.

Te-ar putea interesa și: