Vești proaste pentru cei care fac blatul pe STB. Se anunță controale fără precedent de la această dată, intervine și poliția

Vești proaste pentru cei care fac blatul pe STB. Se anunță controale fără precedent de la această dată, intervine și poliția Sursa: arhiva EVZ

Reprezentanții STB au anunțat că vor intensifica măsurile de control, deoarece numărul călătorilor plătitori ai călătoriei a scăzut mult în ultima vreme.

Călătorii din autobuzele, tramvaiele și troleibuzele STB care circulă în București și în județul Ilfov vor fi verificați mai des dacă au un bilet sau abonament valabil. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a anunțat că aceste controale vor fi intensificate începând cu data de 1 septembrie, în condițiile în care s-a constatat că doar 10% dintre pasageri își plătesc biletul.

Echipele de controlori vor fi însoțite și de polițiști

Din echipele de control vor face parte și reprezentanți ai poliției pentru a interveni în cazul unor eventuale scandaluri ce ar putea să izbucnească între pasageri și controlori. Numărul persoanelor care își plătesc călătoriile cu mijloacele de transport STB din București și Ilfov a scăzut constant în ultimii doi ani, spun oficialii de la STB.

„Capacitatea de transport oferită zilnic de toți cei patru operatori se ridică la 2,172 milioane călători, în vreme ce numărul de călători plătitori (deținători de abonamente sau persoane care au validat biletele în vehicule) ajunge la circa 210.500”, conform Asociației de dezvoltare intercomunitară București-Ilfov (TPBI).

Ne puteți urmări și pe Google News

Începând de la 1 august, sistemul de transport din regiunea București-Ilfov a fost integrat, ceea ce înseamnă că nu mai există diferențe de preț între liniile urbane, regionale și expres, iar călătorii pot folosi acum un singur bilet pentru a circula cu metroul sau cu mijloacele de transport în comun de suprafață.

Opțiuni pentru călătorii STB

Pentru călătoriile cu autobuzul, troleibuzul sau tramvaiul pe liniile STB, pasagerii pot folosi un card de transport, pot plăti biletele sau abonamentul cu ajutorul aplicației 24Pay sau prin SMS.

De asemenea, există și opțiunea de plată a contravalorii călătoriei cu un card bancar contactless direct la validator. Această variantă poate fi folosită în autobuzele Otokar și Mercedes Hibrid sau pe liniile de tramvai 1/10 și 41. După introducerea noilor tarife, suprataxa pentru călătorii care circulă fără bilet a fost majorată la 80 de lei. Pasagerii care nu sunt de acord să plătească pe loc suprataxa, vor fi amendați, cu sume cuprinse între 300 și 500 de lei.