Statele Unite ale Americii intenționează să-și redeschidă granițele pentru călătorii vaccinați

Statele Unite ale Americii intenționează să-și redeschidă granițele pentru călătorii vaccinați

Statele Unite analizează posibilitatea unei redeschideri a granițelor pentru străinii imunizați.

Administrația Joe Biden ia în calcul o „abordare pe etape care ar însemna că toți cetățenii străini care vin în Statele Unite ar trebui să fie pe deplin imunizați, cu excepții limitate”, a declarat un oficial de la Casa Albă, fără a oferi un calendar.

În acest moment, frontierele Statelor Unite ale Americii rămân închise pentru mulți călători străini, inclusiv europeni. Washingtonul intenționează, însă, să deschidă în cele din urmă accesul pe teritoriul său.

Se pregătește redeschiderea granițelor

Grupurile de lucru înființate pentru a decide în acestă problemă complicată „dezvoltă o politică pentru a fi gata, atunci când va veni momentul potrivit, să se implementeze acest nou sistem”, a spus oficialul.

Tonul este foarte precaut, dar arată totuși că a avut loc o schimbare de atitudine în conducerea Statelor Unite, care, pe 26 iulie, încă nu doreau să audă nici despre teste, nici despre vaccinuri în ceea ce privește redeschiderea granițelor.

În prezent, călătorii din Europa, India, Brazilia sau China nu pot intra în Statele Unite, cu excepția unor motive convingătoare. Washingtonul a rămas surd până acum la cererile de reciprocitate venite în special din partea aliaților europeni.

În timp ce țările Uniunii Europene au decis să-și redeschidă propriile frontiere pentru americani, cu condiția ca aceștia să fie vaccinați împotriva Covid-19 nu pot intra în Statele Unite din martie 2020., scrie ziarul francez Le Figaro.

Biden e neînduplecat și față de canadieni

La sfârșitul luinii trecute, Administrația Biden a prelungit restricțiile la frontiera terestră SUA-Canada pentru cel puțin încă o lună, printr-o mișcare care semnalează o nouă divergență între vecini în politica de sănătate publică de la frontieră. Mișcarea a venit la câteva zile după ce guvernul Trudeau a făcut primii pași pentru a redeschide frontiera pentru vizitele neesențiale ale călătorilor americani complet vaccinați. Documentul care reînnoiește restricțiile menționează, însă, că măsurile ar putea fi modificate sau anulate înainte de data de 21 august.

Ne puteți urmări și pe Google News