Vești proaste anunțate de meteorologi! Vremea se va înrăutăți simțitor în zilele următoare
- Nicolae Comănescu
- 19 ianuarie 2022, 17:22
Directorul ANM a anunțat cum va fi vremea în țara noastră, în zilele următoarea, iar marea schimbare urmează să se simtă din punct de vedere termic.
În cea de-a doua jumătate a lunii ianuarie, România se va confrunta cu un val de aer polar, după cum au anunțat specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Ce anunță meteorologii pentru finalul acestei săptămâni
„Astăzi, o vreme apropiată de normalul termic. Vom mai avea intensificări ale vântului la munte, însă nu la vitezele pe care le-am înregistrat în ultimele 48 de ore. Vorbim, pe parcursul nopții care urmează, de viteze între 70-80 km/oră pe crestele Carpaților Orientali și Meridionali. Temporar viteze de 50-55 km/h în partea de est a țării dar și în zona litoralului.
Mâine vorbim de o vreme în încălzire, mai ales în jumătatea de sud-est a țării, chiar și în partea de sud-vest, acolo unde în Oltenia, în Muntenia, este posibil să consemnăm la nivelul maximelor valori de 9-10 grade.
„Vremea va intra într-un proces de răcire”
Minimele rămân pe parcursul următoarelor două nopți la valori cuprinse între -10, în zonele depresionare din estul Transilvaniei, până la 0 grade în zona litoralului”, a anunțat directorul ANM, Elena Mateescu, la Antena 3.
De vineri, vremea va intra într-un proces de răcire, astfel încât să consemnăm valori spre -14...-15 grade Celsius în zonele depresionare. Vântul va sufla tare în zona montană cu rafale de 80-100 de km/h la altitudini mari, unde zăpada va fi viscolită și nu în ultimul rând este posibil să consemnăm și precipitații sub formă de ninsoare, predominant în zonele intracarpatice.
Și în celelalte zone, mai ales în Banat, în nordul Moldovei, în Crișana, este posibil să consemnăm ninsori. Ne așteptăm să vedem și în partea de sud-est a țării precipitații la început sub formă de ploaie, însă în funcție de evoluția datelor meteorologice vom consemna informațiile la momentul respectiv.
Nopțile și diminețile vor fi extrem de geroase
Deocamdată, vom avea o perioadă mai rece, cu nopți geroase și dimineți geroase, în special în partea de vest, nord-vest, nord, nord-est a țării, precum și în zona centrală, acolo unde nu numai în zonele depresionare la acest sfârșit de săptămână și începutul săptămânii următoare este posibil să consemnăm -10 grade Celsius, ci cu o probabilitate mai mare în jumătatea de nord să avem ninsori”, a mai pus Mateescu.