Vești excelente pentru angajați. Creștere mare a salariului mediu net. Ce români câștigă cel mai puțin
- Alexandru Toader
- 25 septembrie 2020, 14:42
Institutul Național de Statistică (INS) anunță că beneficiul salarial mediu net lunar la nivelul economiei naţionale a fost anul trecut de 2.986 lei, în creştere cu 13% (+344 lei) comparativ cu anul precedent, iar câştigul salarial mediu brut lunar a fost 4.853 lei.
Angajatorii au cheltuit în medie, într-o lună, 5092 lei pentru un salariat. Numărul mediu al salariaţilor în anul 2019 a fost 5,164 milioane de persoane, în creştere cu 96.400 persoane comparativ cu anul precedent. Efectivul salariaţilor la 31 decembrie 2019 a fost de 5,481 milioane de persoane, mai mare cu 54.900 persoane faţă de sfârşitul anului precedent, conform INS.
Cele mai mari câştiguri salariale medii nete lunare realizate în anul 2019, superioare mediei pe economia naţională, au fost în informaţii şi comunicaţii (+89%), intermedieri financiare şi asigurări (+66,8%), administraţie publică (+65,7%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+46,8%), industria extractivă (+43,2%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+31,9%), sănătate şi asistenţă socială (+24,5%), respectiv în învăţământ (+13,7%).
Potrivit INS, câştigurile salariale medii nete lunare care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în hoteluri şi restaurante (-42,2%), alte activităţi de servicii (-36,3%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-23,7%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-23,3%), comerţ (-20%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-18,6%), tranzacţii imobiliare (-16,9%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-13,4%), industria prelucrătoare (-13,0%), transport şi depozitare (-8,2%) şi construcţii (-6%).
Femeile, câștiguri mai mici decât bărbații
Pentru anul 2019, indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost 214,3% faţă de anul 1990, mai mare cu 17,4 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 84 puncte procentuale faţă de anul 2008.
Femeile au câştigat în medie cu 2,4% mai puţin decât bărbaţii, realizând un câştig salarial mediu brut lunar de 4.791 lei (faţă de 4.909 lei al bărbaţilor). În expresie netă, femeile au câştigat cu 4,9%, respectiv cu 149 lei lunar mai puţin decât bărbaţii (2.908 lei câştigul salarial mediu net lunar al femeilor faţă de 3.057 lei al bărbaţilor).