Veste importantă pentru sute de mii de pensionarii. Ce se întâmplă cu pensiile lor
- Nicolae Comănescu
- 23 martie 2021, 22:52
Se recalculează sute de mii de dosare de pensii, iar Raluca Turcan, ministrul Muncii, a vorbit despre acest proces amplu.
Raluca Turcan, ministrul Muncii, a vorbit despre stadiul în care se află în acest moment procesul de recalculare a pensiilor. Au fost analizate aproximativ 210.000 de dosare. Și a lăudat munca depusă de angajații Caselor Județene de Pensii. În condițiile în care volumul de muncă este unul uriaș, iar resursele, limitate.
Raluca Turcan, despre recalcularea pensiilor
„Am ajuns la 210.000 de dosare deja evaluate, cu resursele actuale. Vă dau un exemplu al muncii duble pe care o prestează angajații din casele județene de pensii, care, pe lângă dosarele pe care le calculează pentru persoanele care intră acum în pensie, practic, au intrat în procesul de evaluare. Acum, cu resurse limitate, cu soft făcut în house, avem 210.000 de dosare evaluate”. A declarat Raluca Turcan, marți seară, la B1 TV.
„În plus, după aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență, intenționăm să suplimentăm personalul care lucrează în casele județene de pensii pe o perioadă determinată, plătiți din fonduri europene, astfel încât să putem intensifica această activitate care, pentru noi, merge foarte bine.
„Când a început PSD să vorbească și să-i amăgească pe pensionari”
Și mă face zilnic să mă gândesc în ce etapă am fi fost acum dacă acest proces ar fi început în 2019, când a început PSD să vorbească și să-i amăgească pe pensionari că o să le crească pensiile cu 40%.” A mai afirmat ministrul Muncii.
Se va investi o sumă foarte importantă pentru ca sistemul de lucru al Caselor de Pensii să fie actualizat la cerințele actuale. „Pe PNRR, doar pe reforma sistemului de pensii am prevăzut 60 de milioane de euro. Astfel încât să achiziționăm și softuri noi, și aparatură care să sprijine casele județene de pensii și să facă toate aceste procese legate de pensionare. Este un proces de digitalizare pe care ni l-am asumat.”