VERDICT în cazul tragediei fotbalistice de la Port Said
- Alexandru Toader
- 19 aprilie 2015, 17:07
La data de 1 februarie 2012, partida Al Masry - Al Ahly, din campionatul egiptean, s-a soldat cu unul dintre cele mai grave incidente din istoria fotbalului.
După fluierul final al meciului dintre Al Masry şi Al Ahly, disputat la Port Said, sute de suporteri ai echipei gazdă au intrat pe teren şi i-au luat la ţintă, cu sticle şi pietre, pe fanii formaţiei oaspete. La scurt timp după intervenţia forţelor de ordine, lucrurile au luat o întorsătură care va rămâne tipărită în istoria neagră a fotbalului: 74 de persoane, între care şi un poliţist, au murit şi peste 150 de oameni au fost răniţi în evenimentele de la Port Said.
În cadrul unui nou proces pentru aceste incidente, unsprezece persoane au fost condamnate, ieri, la moarte, în Egipt.
Mai mult, 22 de persoane şi-au pierdut viaţa în ianuarie 2013, în urma unor incindente între poliţie şi manifestanţi, după ce 21 de egipteni au fost condamnaţi la moarte pentru implicarea în tragedia de la meci, condamnare anulată ulterior.