S-o luăm, astăzi, dinspre Ploiești spre București. Dar nu pe frântura de autostradă ce leagă Țara găzarilor de haosul Capitalei, nu pe bucățica aceasta finalizată pe hârtie și inaugurată centimetru cu centimetru, dar pe lungimea căreia nici până astăzi nu găsești o toaletă, o cabină telefonică sau o stație de alimentare cu combustibil.

Pe așa-zisa autostradă București-Ploiești, când se reface marcajul, dispar ochii de pisică și când se mai inaugurează câte o bretea menită să smulgă din uitare satele Vlăsiei, se rup gardurile, hărtănite de mistreți, vulpi, viezuri și alte lighioane subțiate ulterior sub roțile automobilelor avariate la rândul lor. Deh, la noi șofatul este un fel de sport sângeros.

„Doreii” își fac de cap

Dar nu despre acest mic tronson de autostradă e vorba în rândurile care urmează. Nu astăzi.

Călătoria promisă se va desfășura pe traseul Ploiești-București, via Românești-Ciolpani-Otopeni-Băneasa. Prin sate, prin mici orașe, prin păduri, prin izul istoriei, pe vechiul drum sufocat de zecile de mii de mașini care-l calcă zilnic în fuga lor nebună spre Valea Prahovei, spre aeroportul Henri-Coandă sau aiurea.

De reținuț! Centura Ploieștiului e practicabilă, în regim de autostradă românească, dar utilă, pentru că ocolește urbea lui Nichita Stănescu. Îți menajează nervii și-ți dăruiește timp. Bine, în anumite intervale orare. E de prisos să mai menționez că fluxul dimineață/seară-vineri/duminică e sufocant.

Înjurături, nervi, blesteme

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE

Te-ar putea interesa și: