VASLUI. Liderul celor şapte violatori din Văleni, vrea rejudecarea procesului

VASLUI. Liderul celor şapte violatori din Văleni, vrea rejudecarea procesului

Burada, cel care a pus la cale violul, a cerut instanţei reluarea procesului

La sfârşitul anului trecut, Silviu Burada, cel considerat de anchetatori “capul” violatorilor din Văleni, a înaintat Judecătoriei Vaslui o cale extraordinară de atac prin care cere rejudecarea dosarului. La acest demers s-a alăturat şi tatăl violatorului din Văleni, Ioan Burada, informează site-ul vasluian vremeanoua.ro. Cererea a fost înregistrată la instanţa vasluiană şi primul termen a fost stabilit pentru 8 februarie. La această dată judecătorii vor trebui să admită sau să respingă cererea formulată. Admiterea unei astfel de cereri se poate face doar dacă au apărut probe noi, fapte sau împrejurări care nu au fost descoperite în timpul soluţionării cauzei. În cazul celor şapte violatori din Văleni cercetările au fost demarate în seara de 10 noiembrie 2014, în urma unei sesizări primite de la tatăl unei tinere din comuna Muntenii de Jos. După mai bine de un an de la comiterea faptei, magistraţii ieşeni au pronunţat sentinţa definitivă. Dacă Judecătoria Vaslui a dat pedepse cuprinse între cinci ani şi opt luni şi opt ani şi patru luni, la Curtea de Apel Iaşi pedepsele au fost mult mai aspre, fiind cuprinse între şase şi zece ani de detenţie. Cea mai mare pedeapsă a primit-o Silviu Burada, cel care a organizat orgia. Cea mai mică pedeapsă a primit-o mezinul din grupul violatorilor. Acesta a fost condamnat la şase ani de închisoare, cu două luni mai mult fată de pedeapsa dictată de instanta Judecătoriei Vaslui. De asemenea, daunele morale pe care inculpatii au fost obligati să le plătească au crescut de la 50.000 de lei, la 70.000 de lei.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News