Concursul interjudețean de eseuri cu tema amintită s-a desfășurat între ianuarie și iunie 2020, fiind organizat de Colegiul Tehnologic „Grigore Cerchez” din Bucureşti, alături de Inspectoratul Școlar al Sectorului 5, Primăria Sectorului 5, prin Direcția generală de educație și carieră, Direcția de învățământ, tineret și sport și Serviciul de administrare unități de învățământ, Editura Evenimentul și Capital, Asociația ROI, Centrul de informare Europe Direct, Fundația Dreptul la educație, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București și Consiliul reprezentativ al părinților din Colegiul Tehnologic „Grigore Cerchez”.

Grupul-țintă al concursului îl reprezintă elevii din învăţământul liceal din municipiul Bucureşti și județele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Argeș, Teleorman, Călărași, Ialomița, Dâmbovița, doritori de a-şi petrece timpul liber prin activităţi extraşcolare.

„Acest proiect a pornit de la ideea de a încuraja elevii să utilizeze dobândirea de informaţii teoretice şi practice interdisciplinare din domeniile turism, limba română, limbi străine, geografie şi istorie, pentru dezvoltarea aptitudinilor şi abilităţilor practice de care au nevoie în contextul societăţii contemporane aflate într-o continuă schimbare, ce necesită adaptarea la nou şi înţelegerea unui volum mare de informaţii din domenii variate”, arartă organizatorii concursului.

„Diversitatea culturală, care include tradiţiile, turismul, obiceiurile, indică identitatea proprie a popoarelor europene. Armonizarea diferitelor culturi implică, în primul rând, cunoaşterea şi respectarea lor, dar şi conştientizarea fenomenului de interdependenţă europeană.

Proiectul „Valori culturale europene” urmăreşte ridicarea nivelului cultural şi intelectual al elevilor,
conştientizarea valorilor culturale europene, promovarea conceptului de cetăţenie europeană şi formarea
de atitudini sociale în acest scop. Elevii vor dobândi conştiinţa valorilor culturale pe care le deţine
comunitatea în care trăiesc şi vor învăţa că aceste valori culturale trebuie incluse în cultura europeană”, se mai arată în documentul programatic al concursului.

Scopul proiectului a fost reprezentat de valorizarea cunoştinţelor elevilor despre rolul şi importanţa diferitelor culturi ale popoarelor europene, dezvoltarea competenţelor de comunicare şi socializare, stimularea creativităţii,  devoltarea gândirii analitice şi sintetice.

Iar printre obiectivele acestui concurs s-au numărat aprecierea valorilor diferitelor culturi, contribuind la înţelegerea popoarelor europene; formarea elevilor în spiritul cetăţeniei europene; transferul informaţional între elevi; stimularea creativităţii, sensibilităţii, gustului estetic, iniţiativei, voinţei şi atenţiei; dezvoltarea deprinderilor de a lucra în echipă, a competenţelor digitale şi a abilităţii de comunicare orală şi în scris, de formulare şi susţinere a unui punct de vedere; stimularea cooperării între şcoli în vederea asigurării calităţii în educaţie.

Proiectul a inclus mai multe activități, în afară de concursul de eseuri „Valsând cu Dunărea prin Europa”, pe care EvZ.ro le va publica:

– Concurs de creaţie plastică „Împreună în Europa” – participare indirectă – martie 2020;

– Concurs de fotografie „Magia Europei” – participare on-line – aprilie 2020;

– Concurs de colaje, afişe sau postere „Obiceiuri şi tradiţii europene” – participare indirectă – aprilie 2020;

– Concurs de prezentări PowerPoint „Călători prin Europa” – participare directă – 8 mai 2020.

Pentru cadrele didactice a fost organizat atelierul „Turism, cultură și tradiții în județul meu” – participare
directă – 8 mai 2020.