Valeriu Gheorghiță anunță că urmează o perioadă crucială pentru România. Care va fi marea miză
- Nicolae Comănescu
- 30 iunie 2021, 06:25
Seful campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a spus că este foarte important ca, în următoarele luni, să crească numărul persoanelor vaccinate.
Valeriu Gheorghiță, șeful campaniei de vaccinare din România, a vorbit, din nou, despre tulpina Delta, care va deveni dominantă și în țara noastră, conform previziunilor specialiștilor. El a mai afirmat că perioada sezonului cald creează mai multe oportunități pentru organizarea unor evenimente de vaccinare.
Valeriu Gheorghiță, despre tulpina Delta, care va deveni dominantă și în România
„Având această tulpină pe teritoriul României, în anumite cazuri chiar cu dobândire pe teritoriul țării, există evident toate premisele să devină dominantă. Un alt aspect important este perioada sezonului cald, perioada de vară, în care pot să fie organizate foarte multe evenimente de vaccinare. Aceste două luni sunt foarte importante pentru a asigura un acces cât mai ridicat la vaccinare.
În sezonul rece este foarte probabil ca activitatea de vaccinare să se restrângă în centre fixe , în interior. Cred că este momentul oportun ca în liniște să ne putem asigura protecție pe perioada lunilor următoare. Se estimează la sfârșit de august început de septembrie o creștere a cazurilor și sperăm să nu fie o creștere importantă”, a spus Valeriu Gheorghiță.
„Ideea este că ne menţinem un grad înalt de vigilenţă”
„Noi continuăm să secvenţiem conform strategiei de secvenţiere pe care a elaborat-o comisia de genetică. INSP continuă să ne trimită răspunsurile. Deocamdată, numărul de secvenţieri este unul destul de redus, dar continuăm să diagnosticăm infecţie cu varianta Delta. Da, ne îngrijorăm în condiţiile de acum, în care incidenţele sunt destul de reduse, nu credem că pe termen extrem de scurt avem motive de îngrijorare, dar pe termen mediu şi lung cred că trebuie să continuăm să fi foarte vigilenţi.
Luni de zile. Nu aş vrea să fac supoziţii. Ideea este că ne menţinem un grad înalt de vigilenţă. Noi am prevăzut în strategie şi cadrul normativ, dar şi sursele de finanţare pentru ca solicitările de secvenţiere să vină din toate centrele regionale şi ele să fie centralizate la Bucureşti, unde să fie lucrate”, a afirmat și Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, într-o conferință de presă.