Un mare ziar bucureștean titra: Desvoltarea spre dictatură a Statelor-Unite
- Alecu Racoviceanu
- 6 noiembrie 2026, 08:48
În timp ce bunicii noștri și-au sucit gâturile spre cer așteptând în zadar timp de 48 ani ca să vină americanii, statul român a susținut o propagandă puternică de denigrare a „Statelor-Unite”. O să spuneți, ”bine, măi, comuniștii!”, numai că nu doar ei.
Chiar și în perioada ultimilor ani de regalitate SUA au fost ”inamicul public numărul 1”. Știu, e o perioadă pe care lăudătorii din zilele noastre de clădiri cu aer hypp-vintage o cântă în postări pe Instagram, confundând farmecul boemei interbelice bucureștene și investițiile în cultură cu deciziile politice catastrofale pentru următoarea jumătate de secol.
Ce acea România contra Statelor-Unite
Cea mai ușoară formă de propagandă anti-SUA este ”criza economică”. Tehnic, vorbind de o economie uriașă, cu ramificații pe întregul glob, e imposibil să nu găsești ceva care să scârțâie și să nu găsești grupuri de oameni săraci, fie că sunt okies sau homeless. În funcție de perioadă, sărmanii au purtat diferite porecle.
De altfel, această propagandă merge și azi. Susținătorii lui Donald Trump au așteptat și profețit scufundarea economiei americane în timp ce Joe Binden căuta derutat ieșirea din saloanele oficiale ale Casei Albe. Democrații, la rândul lor, profețesc de trei ani falimentul Americii din cauza politicilor Marelui Portocaliu.
În 1942, an din care am selectat două mostre de propagandă anti-americană, situația României în privința legăturilor cu Statele Unite ale Americii era total diferită de actualul parteneriat strategic: eram în război cu ei!
Aliată a Germaniei hitleriste – și implicit a Japoniei, Italiei lui Benito Mussolini – România declarase război Statelor Unite în 12 decembrie 1941. Din acel moment, ziariștii, care nu își riscau statutul ca să se certe cu administrația mareșalului Ion Antonescu în România ultimului Rege, au trecut la publicarea de știri despre cum America e pe ducă.
Am ales din sutele de astfel de notițe două apărute în aceeași zi în ziarul Universul, un gigant media al vremurilor, dar nu și un exemplu de coloană vertebrală.
În fine, trebuie să înțelegeți că pe timp de război denigrarea adversarilor și lăudarea aliaților este parte din confruntare, cuvintele sunt, practic, muniție, folosită ca să mențină starea de spirit a populațiilor.
(materiale apărute în Universul din 23 septembrie 1942, în cadrul rubricii Telegrame din Străinătate)
Desvoltarea spre dictatură a Statelor-Unite
Buenos Aires, 20 (Rador). — Corespondentul agenţiei DNB transmite: Însemnătatea actualei lupte mondiale este subliniată de fostul subsecretar de stat Diego Molinari, profesor de istorie, în revista săptămânală AHORA.
După prăbuşirea societăţii naţiunilor, scrie Molinari, două mari grupuri au început lupta pentru prefacerea lumii: anglo-saxonii şi puterile axei. După declaraţiile d-lui Roosevelt, aliaţii voiau să aducă „domnia lui Christos” pe pământ şi anume pe baza regimului capitalist, cu alte cuvinte, pe baza exploatării economice a micilor state şi a masselor populare.
Atât din charta Atlanticului cât şi din numeroase declaraţii ale oamenilor de stat anglo-saxoni rezultă că anglo-saxonii înţeleg, prin organizarea lumii, supremaţia lor şi supunerea tuturor celorlalte popoare.
Nu se poate vedea, declară mai departe Molinari, cum s'ar putea împăca cu aceasta libertatea individuală anunţată deasemeni şi nici independenţa tuturor popoarelor. De pe acum se poate spune că multe din aceste speranţe au şi fost înmormântate. O pildă o găsim în desvoltarea spre dictatură a Statelor-Unite.
Statele-Unite străbat acum o criză economică
Geneva, 20 (Rador). — Corespondentul agenţiei „D. N. B.“ transmite: Redactorul economic al ziarului britanic „Manchester Guardian“ consacră un articol preocupărilor de ordin economic ale Statelor Unite.
El constată, între altele, Statele Unite, care reorganizează acum forţele lor industriale, străbat în prezent o criză. Informaţiile arată că numeroase oţelării, şantiere de construcţii navale, fabrici de tancuri şi avioane au fost nevoite să-şi reducă activitatea din cauza lipsei de materii prime.
Guvernul american se gândeşte la eventualitatea de a rechiziţiona rezervele private de materii prime, mai ales pentru fier.