Un nou val de canicula va afecta România. Sfaturile utile de la medici

Un nou val de canicula va afecta România. Sfaturile utile de la mediciCăldură. Sursa foto: Arhiva EVZ

Meteorologii anunță că un nou val de caniculă se va abate asupra Europei. Mai multe țări vor fi afectate de temperaturile foarte mari, care vor ajunge chiar și la 40 de grade.

Deși vara aproape a trecut, episoadele de caniculă, nu. Meteorologii anunță că vara anului 2023 a fost cea mai călduroasă din toată istoria de peste 160 de ani, a acestei științe.

Astfel, noul val de caniculă care va aduce temperaturi de 40 de grade Celsius, măsurate la umbră, va afecta Franța, în Spania, Elveția, Germania, Belgia şi Portugalia.

În România, pentru sudul țării, Administrația Naționalăă de Meteorologie a anunțat, de asemenea, temperaturi de 40 de grade Celsius.

Medicii de la Ambulanță ne învață cum să suportăm mai bine canicula.

Medicii de la Ambulanță ne învață cum să suportăm mai bine canicula. Sursa foto: Arhiva EvZ

Și în restul teritoriului național, căldura se va resimți puternic, urmând a fi înregistrate temperaturi de 36 grade Celsius, în mai toate județele.

Oamenii trebuie să își ia măsuri de precauție

Următoarele zile vor fi de ”foc”. Din acest motiv, oamenii nu sunt sfătuiți să iasă afară la orele prânzului.

De asemenea, medicii ne recomandă o hidratare bună și un consum de alimente, dar și alte produse alimentare care să nu conțină zahăr.

”În primul rând să nu stăm afară perioade lungi de timp în căldură, să nu avem expuneri voluntare la soare în intervalul 11-18, să nu facem efort în căldura de afară, să nu facem sport nici măcar la această oră nu se poate face sport afară pentru că este foarte cald. Foarte important este ce mâncăm și cum ne hidratăm. În această perioadă se vor consuma minimum 1,5- 2l de apă, ceaiuri mai puțin îndulcite la temperatura camerei, sucuri naturale fără conservanți”, a spus doctor Alice Grasu, de laServiciul de Ambulanță București.

Alcoolul și cafeaua sunt interzise

În această perioadă, medicii ne sfătuiesc să renunțăm la alcool și alte tipuri de băuturi, cum ar fi cafelele.

”Se va evita consumul de băuturi alcoolice, de băuturi cu conținut ridicat în cofeină și de băuturi foarte dulci. Toate aceste categorii cresc diureza, elimină apa din organism și accentuează deshidratarea. Este foarte important să avem mare grijă de persoanele dependente de noi și care sunt și foarte expuse în această perioadă. Și aici vorbim de sugari, copii mici, persoane de vârsta a treia persoane cu afecțiuni cronice și persoane cu dizabilități. Aceștia vor trebui ținuți în incinte ventilate corect, hidratați la timp, fără să așteptăm să apară senzația de sete”, a mai explicat doctor Alice Grasu.

De asemenea, expunerea la soare este strict interzisă, fiind foarte important, mai spun medicii, să nu lăsăm copiii în mașinile încinse în timp ce mergem la cumpărături.