„Văicăreala” națională. „Subiectele la Mate au fost mai grele decât cele date olimpicilor”

„Văicăreala” națională. „Subiectele la Mate au fost mai grele decât cele date olimpicilor”

Evaluarea Națională a elevilor români s-a încheiat, ieri, cu proba scrisă la matematică. Problemele de geometrie, considerate extrem de grele, i-au revoltat mai ales pe părinți

Alergătură mare, ieri de dimineață, în goana după subiectele de la proba scrisă la matematică. Întâi ne-am „înființat” la Școala nr. 11 din Capitală, unde am păzit poarta până în momentul în care prima elevă a ieșit vădit „stoarsă”. Surpriză însă! Candidaților nu li s-a permis să iasă cu subiectele, așa că neam îndreptat, în marș forțat, spre Colegiul Național I.L. Caragiale, unde situația stătea la fel. „O să apară cu siguranță pe net”, ne-a indicat o adolescentă care ni s-a plâns totodată că subiectele au avut ceva capcane, mai ales la geometrie.

FOTO: Părinții au avut de comentat în legătură cu subiectele pe care le consideră prea dificile

Miștouri la poarta școlii

În schimb, la Colegiului Național „Jean Monnet”, candidații ieșeau rând pe rând fluturând prețioasa foaie, luându- le o piatră de pe inimă părinților și bunicilor care așteptaseră cu înfrigurare deznodământul probei. Între timp, telefoanele celor din galeria susținătorilor fuseseră înroșite în fuga după subiecte. Cum s-au aflat, prima reacție a fost cea de indignare: „Ce naiba, ăștia au dat subiecte mai grele decât cele din sesiunea specială a olimpicilor!”, s-a înfuriat un tată emoționat, care își ștergea ritmic fața cu un șervețel umed. Din grupul „parental”, o mamă mai șugubeață a replicat: „Este normal, că printre olimpici au fost și sportivii și ăștia nu au tot timpul lecțiile făcute!”

Un sportiv și o artistă, încrezători

Parcă tocmai să contrazică ideea preconcepută conform căreia sportivii nu prea au legătură cu învățătura, unul dintre primii elevi care ne-au ieșit în cale ne-a declarat: „Având în vedere că fac fotbal de performanță la Academia Atletico Madrid din București, mi s-au părut ușoare subiectele. Cred că o să iau ceva peste 8. Mă voi duce mai departe la Liceul Teoretic Național de pe Victoriei”, ne-a mărturisit Alexadru. Ceva mai departe, o altă elevă care s-a despărțit cu greu din îmbrățișarea cu alte trei colege, ne-a spus, la rându-i, că nu i s-au părut așa de dificile subiectele și că se așteaptă la o notă în jur de 9. „Doar la subiectul 3, subpunctul a, adică cel de geometrie în spațiu, cred că m-am cam încurcat, dar nu așa de tare. Oricum, eu vreau să merg mai departe la Liceul Tonitza, pentru că sunt pasionată de animație!”, ne-a spus eleva.

FOTO: Geometria, bat-o vina!

Prezență de peste 97% la prima probă

La prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale, pentru absolvenţii clasei a VIII-a, cea de Limba și literatura română, au fost prezenţi 141.104 (97,33%) dintre cei 144.928 de candidaţi înscrişi. Au absentat 3.824 de candidați (2,67%), în timp ce 4 candidați au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă, iar lucrările acestora au fost notate cu 1.

Calendar Evaluare Națională 2017

22 iunie - Limba şi literatura maternă - probă scrisă 26 iunie - Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00) 26 iunie - Depunerea contestaţiilor (orele 16.00 – 20.00) 27 - 29 iunie - Rezolvarea contestaţiilor 30 iunie - Afişarea rezultatelor finale