Vaccinul se testează deja pe oameni! Care sunt primele rezultate oficiale?
- Dragos Manea
- 25 iunie 2020, 07:30
Un vaccin împotriva Coronavirus a fost dezvoltat în Marea Britanie, iar testele pe oameni au început deja.
În jur de 300 de oameni vor primi noul vaccin în următoarele săptămâni, aceștia făcând parte din programul condus de profesorul Robin Shattok și colegii săi de la Colegiul Imperial din Londra.
Testele efectuate pe animale indică faptul că vaccinul este sigur și furnizează un răspuns rapid al sistemului imunitar.
Experții de la Universitatea Oxford au început deja teste pe oameni. Testările au fost făcute la nivel global, și deja peste 120 de programe de creare a acestui vaccin sunt în desfășurare.
Kathy, în vârstă de 39 de ani, care lucrează în finanțe, se află printre primii voluntari care au luat parte la acest proces.
Aceasta a declarat că „s-a oferit drept voluntar pentru a ajuta în lupta cu virusul chinezesc”.
„Cred că, de fapt, această pornire am avut-o din cauza faptului că nu am știut cum aș putea să ajut mai mult, iar în cele din urmă s-a dovedit că acesta e lucrul pe care puteam să-l fac. Să-mi joc partea mea”, a spus Kathy.
„Și mai ales din cauza faptului că am înțeles că nu ne putem întoarce la normalitate până ce nu vom avea un vaccin, așa că am decis să iau parte la acest proces”, a mai spus aceasta.
Dacă lucrurile decurg bine acum, faza 2 a acestui proiect va avea loc în luna Octombrie și vor fi implicați peste 6000 de oameni.
Echipa Imperială speră ca vaccinul să poată fi pus în comerț și distribuit în Marea Britanie începând cu 2021.
Dr. Elisa Granato, de la departamentul de zoologie al Universității Oxford, una dintre cele două persoane injectate a declarat la BBC: „Sunt om de știință, așa că am vrut să încerc să susțin procesul științific oricum pot”.
Vaccinul a fost dezvoltat în mai puțin de trei luni de o echipă de la Universitatea Oxford, la Institutul Jenner, de echipa condusă de dr. Sarah Gilbert, profesor de vaccinologie.
„Personal am un grad ridicat de încredere în acest vaccin”, a spus dr. Gilbert. „Desigur, trebuie să-l testăm și să obținem date de la oameni. Trebuie să demonstrăm că funcționează eficient și oprește infectarea persoanelor cu Coronavirus înainte de a utiliza vaccinul în populația mai largă”, a adăugat ea.
Dr. Gilbert spusese anterior că este „80% încrezătoare” că vaccinul va funcționa, dar acum preferă să nu exprime o cifră, spunând că este „foarte optimistă” cu privire la șansele sale de reușită, scrie BBC.