Vaccinare în lanul de lavandă. Autoritățile recurc la orice metodă ca să imunizeze oamenii

Vaccinare în lanul de lavandă. Autoritățile recurc la orice metodă ca să imunizeze oamenii

După ”mici contra vaccinare” și cozile aferente de la Obor, în București, azi a venit rândul unor peisaje idilice de la campania de imunizare.

Pe pagina de Facebook Ro-Vaccinare au fost postate astăzi mai multe imagini cu o echipă medicală fotografiată într-un câmp de lavanda din județul Timiș.

Este vorba despre un lan de lavandă din localitatea Fibiș, județul Timiș, unde este organziat un centru mobil de vaccinare, care funcționează până la ora 20.00 și unde se administrează vaccinul Johnson&Johnson, într-o singură doză. Zona este una pe care turiștii o vizitează destul de des.

”Vaccinarea altfel și o stare de spirit pozitivă. Centrul mobil de vaccinare al Spitalului Militar Timișoara își continuă activitatea într-un cadru plin de optimism, cu iz de lavandă, în localitatea Fibiș, la 40 de kilometri de Timişoara. Cei care își vor petrece duminica altfel – în lanul cu lavandă, în cadrul unui festival special, au posibilitatea de a se vaccina cu Johnson&Johnson. Persoanele care doresc să se vaccineze, o pot face în intervalul orar 08.00-20.00, este mesajul de pe pagina de Facebook RO Vaccinare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News