Va fi mai greu să-ți înmatriculezi mașina! Legea nouă a fost promulgată

Va fi mai greu să-ți înmatriculezi mașina! Legea nouă a fost promulgatăRAR pune la dispoziție servicii de verificare tehnică a veniculelor Sursa foto: EVZ

Un act normativ promulgat de președintele Klaus Iohannis introduce o serie de prevederi noi în legislația privind omologarea autovehiculelor, în conformitate cu reglementările UE.

Schimbări în legislația privind omologarea vehiculelor. O lege care stabilește noi modificări în procedurile de omologare pentru autovehicule, Noua lege, nr. 78/2021, a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ urmărește să armonizeze legislația internă cu un regulament al Uniunii Europene care se aplică în acest domeniu. În plus, legea mai prevede și o serie de schimbări specifice.

Proiectul legislativ a trecut de Parlament la jumătatea lunii martie, iar luni acesta a fost promulgat de șeful statului. Legea va intra în vigoare imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial.  Principalele modificări, prevăzute în documente vizează armonizarea cadrului legal național (în principal, OG 78/2000) cu Regulamentul european 858/2018.

Una dintre schimbări stabilește că vehiculele asamblate în afara fabricilor, așa cum au fost definite în certificatul de omologare de tip al întregului vehicul, nu vor fi considerate conforme cu tipul omologat. Pe cale de consecință, aceste autovehicule nu vor mai fi introduse pe piață.

Conform unei alte modificări adusă legii, Registrului Auto Român (RAR) nu va mai putea refuza omologarea unui vehicul care, deși este conform cu reglementările aplicabile, prezintă un risc serios pentru siguranța rutieră sau dăunează semnificativ mediului înconjurător și/sau sănătății publice.

Reglementări pentru site-urile de vânzări auto

Pe de altă parte, noua lege va permite RAR să refuze omologarea sau certificarea produselor sau materialelor de exploatare a mașinilor (cum e benzina, de exemplu). Pentru aceasta va fi nevoie și de modificarea unui alt act normativ, respectiv Ordonanța de Guvenr nr. 80/2000.

Legea mai asigură și protecția consumatorilor în raport cu vânzătorii de autovehicule și site-urile de promovare a anunțurilor de vânzare.

Vânzătorii nu vor putea să mai vândă vehicule declarate neconforme de către RAR. Orice astfel de vehicul, ce va fi scos la vânzare pe un site, va trebui să fie însoțit de mesajul „Vehicul rutier neconform blocat de RAR”. Această mențiune va fi păstrată pe site pentru o perioadă de trei luni.

Măsura va fi aplicată și în cazul celor care vând online produse și materiale de exploatare pentru mașini.

Ne puteți urmări și pe Google News