Unul din trei copii din Republica Moldova trăiește în sărăcie. În sudul țării, situația este și mai gravă, peste jumătate sunt afectați

Unul din trei copii din Republica Moldova trăiește în sărăcie. În sudul țării, situația este și mai gravă, peste jumătate sunt afectațiSursa foto: ziua.md

Republica Moldova. Aproape 166.000 de copii din Republica Moldova se confruntă cu sărăcia. În sudul țării, mai mult de unul din doi copii trăiește în lipsuri, iar în sate riscul de sărăcie este mult mai mare decât în orașe. Problemele nu țin doar de veniturile familiilor. Mii de copii au acces limitat la educație și servicii medicale, iar violența rămâne o realitate pentru o parte importantă dintre ei.

Datele sunt prezentate în nota de fundamentare a Programului național pentru protecția drepturilor copilului pentru anii 2027–2030. Documentul a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și se află în consultări publice.

Deși situația s-a îmbunătățit ușor față de anul precedent, cifrele arată că sărăcia continuă să afecteze aproape o treime dintre copiii din țară. În același timp, autoritățile propun un program de aproape 1,88 miliarde de lei pentru următorii patru ani. Totuși, pentru 676 de milioane de lei nu au fost identificate surse de finanțare.

În sudul țării, sărăcia afectează 54% dintre copii

Rata sărăciei absolute în rândul copiilor a scăzut de la 33,6% în 2024 la 31,4% în 2025. În 2024, aproximativ 166.000 de copii trăiau în familii cu venituri insuficiente pentru acoperirea necesităților de bază.

O altă problemă este sărăcia multidimensională. Aceasta nu se referă doar la bani, ci și la lipsurile din educație, sănătate și condițiile de trai. În 2024, fenomenul afecta 37,5% dintre copii.

Diferențele dintre sate și orașe sunt foarte mari. În mediul rural, rata sărăciei multidimensionale ajungea la 58,4%. În localitățile urbane era de 13,2%.

Cele mai dificile condiții sunt înregistrate în sudul Republicii Moldova. Acolo, 54% dintre copii trăiau în sărăcie absolută. Riscul este ridicat și în familiile numeroase. În gospodăriile cu trei sau mai mulți copii, rata sărăciei ajungea la aproximativ 53%.

Totodată, în 2024, circa 84.500 de copii se confruntau cu sărăcia extremă.

Copiii de la sate au mai puține șanse să ajungă la grădiniță

Lipsurile materiale sunt însoțite de accesul inegal la educație. Una dintre probleme apare încă din primii ani de viață.

În 2024, rata de cuprindere a copiilor în serviciile de educație antepreșcolară era de numai 37,2%. Diferențele dintre localități se observă și în numărul de locuri disponibile în instituțiile de educație timpurie.

În orașe reveneau 91 de copii la 100 de locuri. În sate, indicatorul era de numai 59 de copii la 100 de locuri.

Accesul este și mai dificil pentru copiii romi. Doar 39,4% dintre copiii romi cu vârsta sub șase ani, din localitățile în care această comunitate este numeroasă, frecventau instituțiile de educație timpurie.

Mortalitatea infantilă a crescut, iar mii de copii nu sunt vaccinați

Problemele sunt vizibile și în sistemul medical. Rata mortalității infantile a crescut de la 8,7 decese la 1.000 de născuți vii în 2020 la 11,8 în 2024.

În același timp, acoperirea vaccinală rămâne sub pragul de 95% pentru toate vaccinurile, cu excepția celui împotriva tuberculozei. Aproximativ 24.000 de copii cu vârsta sub cinci ani nu erau vaccinați.

Documentul mai semnalează lipsa specialiștilor în sănătatea mintală a copiilor. La nivel național activau doar patru medici psihiatri pentru copii.

Doi din cinci copii au trecut printr-o formă de violență

Un alt capitol îngrijorător vizează siguranța copiilor. Potrivit datelor incluse în document, aproximativ doi din cinci copii au fost supuși unei forme de violență.

Riscurile există și în mediul online. 57% dintre copiii cu vârste între 10 și 17 ani au avut cel puțin o experiență neplăcută pe internet.

La sfârșitul anului 2024, autoritățile aveau în evidență 7.928 de copii aflați în situații de risc. Patru din cinci proveneau din mediul rural.

Deși numărul copiilor plasați în instituții rezidențiale a scăzut în ultimii ani, problema nu a fost eliminată. Dacă în 2020 erau înregistrați 896 de copii în astfel de instituții, în 2024 numărul lor a ajuns la 547.

Printre aceștia se aflau încă 74 de copii cu vârsta sub trei ani și 75 de copii cu dizabilități.

Gândul Media Network, o campanie umanitară.”Moș Crăciun pentru Toți”, ajutor pentru mii de nevoiași

Copii săraci Sursa foto: EDreamstime.com

Un program de aproape 1,88 miliarde de lei, dar o parte din bani nu are acoperire

Pentru a îmbunătăți situația, Ministerul Muncii și Protecției Sociale propune un program național pentru perioada 2027–2030. Acesta urmărește să asigure acces mai bun la educație, servicii medicale și protecție socială.

Planul include și măsuri pentru prevenirea violenței, sprijinirea familiilor vulnerabile și reducerea numărului de copii separați de părinți.

Valoarea totală estimată a programului este de aproximativ 1,88 miliarde de lei. Însă pentru 676 de milioane de lei nu au fost identificate, deocamdată, surse de finanțare.

Documentul se află în consultări publice în perioada 29 octombrie – 6 noiembrie 2026. Programul face parte din angajamentele Republicii Moldova în procesul de integrare europeană.