Universitatea de Vest deschide anul cu o petrecere-monstru. Vor fi 4 scene, trupe și DJ, iar accesul GRATUIT
- Georgeta Petrovici
- 1 septembrie 2017, 14:33
Se anunță din nou distracție mare la Universitatea de Vest din Timișoara. Ca să facă mai ușor trecerea de la vacanță la statutul de studenți, tinerii sunt invitați, chiar în prima zi a noului an universitar, la o petrecere-monstu. Aceasta e pusă la cale de conducerea universității și va dura o noapte întreagă, fiind invitate super-trupe în vogă și DJ.
Sub motto-ul ”Occupy the University again!”, în prima zi a anului universitar timișorenii sunt invitați să petreacă la singurul party care are loc într-o universitate din România. E festival în toată regula: cu patru scene, live-acts, Dj-sets și good vibes.
”Open doors pentru toată lumea. Fără înregistrări, fără restricții, intrarea este liberă. Hai pe 2 octombrie 2017 la UVT să transformăm din nou universitatea în dancefloor”, mai transmit organizatorii. Evenimentul este organizat de OSUT și Universitatea de Vest din Timișoara în colaborare cu Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local, alături de doi parteneri privați.
În perioada următoare urmează să fie anunțat întreg programul. Capetele de afiș ale petrecerii se știu deja: Mahmut Orhan, Golan, ROA, The Different Class, Genmaica Soundsystem. Detalii desptre eveniment sunt disponibile online.