Universitatea Cluj a renăscut în finalul meciului. Bergodi: „Dacă era 0-2, mergeam în excursie”
- Maria Dima
- 23 iulie 2026, 23:10
Antrenorul Universității Cluj, Cristiano Bergodi, a lăudat reacția echipei sale după remiza cu SK Brann Bergen, scor 2-2, în prima manșă a turului al doilea preliminar din Conference League. Tehnicianul italian a descris partida ca pe un meci în care formația sa „a trecut de la agonie la extaz”, după ce a revenit de la 0-2 și a fost aproape să câștige pe final.
Bergodi a recunoscut că echipa norvegiană a controlat mare parte din joc și a impresionat prin modul în care a circulat mingea, însă a apreciat faptul că jucătorii săi nu au renunțat niciun moment.
„A fost un meci frumos, am trecut de la agonie la extaz cu emoție, dar astea sunt cele mai frumoase meciuri. Am făcut o remiză, dar am și încercat să câștigăm, când am lovit bara pe final. Până în minutul 75 am avut puține mingi și a trebuit să schimbăm mult direcția jocului. Vreau să-i felicit pe jucători, pentru că au crezut până la final”, a declarat Bergodi.

U Cluj. Sursă foto: Facebook
Antrenorul Universității Cluj a a mai psus că Brann Bergen este o echipă valoroasă, dar a amintit că fotbalul poate oferi surprize.
„Nu ne-au surprins deloc, este o echipă bună, care m-a impresionat prin felul în care plimbă mingea. Dar în fotbal se poate întâmpla orice și puteam câștiga chiar cu acea bară”, a spus tehnicianul.
Bergodi: „Acum avem șansa noastră”
Cristiano Bergodi consideră că formația norvegiană pornește cu prima șansă înaintea returului, programat pe 30 iulie, la Bergen, însă spune că egalarea din final schimbă complet perspectiva dublei.
„Normal că ei pleacă acum cu prima șansă. Joacă acasă și vor avea stadionul plin. Noi mergem acolo să încercăm să facem ceva frumos. Dacă se termina 2-0, mergeam în excursie. Acum avem șansa noastră și vom încerca să profităm de ea”, a afirmat Bergodi.
Universitatea Cluj a fost condusă cu 2-0 după golurile marcate de Niklas Castro și Felix Horn Myhre, însă a revenit spectaculos în ultimele minute prin reușitele lui Jovo Lukic și Pedro Pinho. În prelungiri, ardelenii au fost aproape să dea lovitura, mingea șutată de jucătorii lui Bergodi lovind bara.
Returul dintre Brann Bergen și Universitatea Cluj se va disputa pe 30 iulie, în Norvegia. Câștigătoarea dublei va întâlni în turul al treilea preliminar, cel mai probabil, formația cipriotă Apollon Limassol, care s-a impus cu 4-0 în deplasare în fața georgienilor de la Dila Gori.