Caz unic în lume. La Târgoviște, acolo unde există o mai veche tentativă de construire a unui nou stadion, a fost inaugurat gazonul, deși arena nu este gata. La orice arenă clădită, suprafața de joc este ultima care se montează. Primarul orașului, Cristian Stan, aflat în campanie, a realizat un clip în care vorbește despre gazon. „Lucrările sunt în toi” și „Se udă terenul în vederea plantării gazonului”, spune edilul în materialul video.

„Gazeta Sporturilor” a discutat cu Călin Simuț, un inginer constructor care s-a stabilit în Polonia, acolo unde construiește stadioane în mai multe țări din Europa.

„În mod normal, ei greșesc dacă la Târgoviște se începe cu gazonul, iar apoi cu structura. Din punctul nostru de vedere, credem că e greșit. Dacă au început întâi cu gazonul, apoi cu restul, cred că ne scărpinăm după ureche!

Lucrările de la gazon durează câteva zile, dar cum o ieși iarba…Dumnezeu știe! E obligatoriu să joace meciurile acolo, sunt abonamente plătite acolo? Dacă echipa joacă altundeva, să se înceapă cu gazonul e ceva de genul: hai să ne scărpinăm invers”, a spus Simuș pentru sursa citată.

„Nu cred chestia aceasta”

Un alt specialist a crezut că este o glumă atunci când a fost întrebat despre montarea gazonului înainte ca stadionul să fie gata. „Ăstea sunt glume?! Nu cred chestia aceasta, că au pus întâi gazonul. Ce Dumnezeu s-a întâmplat acolo? Eu am crezut că o spuneți în glumă. Cum Dumnezeu să mai construiești apoi celelalte lucruri? N-o să te învârți cu utilaje pe-acolo? Aduci una-alta, cife de beton, materiale. E ceva de logică elementară, nu pare normal.”

La stadionul Steaua, refăcut pentru Campionatul European ce trebuia să fie organizat și de țara noastră, în vara acestui an (competiție amânată pentru 2021), lucrările au început în februarie 2019. Gazonul a fost montat în luna august a acestui an, după instalarea tribunelor.