Ungurii dau lovitura în România! S-a dat ordin direct de la Budapesta. Vor evolua pentru ţara vecină
- Nicolae Comănescu
- 24 februarie 2022, 00:00
Doi jucători români care evoluează în Ungaria ar putea să îmbrace și tricoul reprezentativei de la Budapesta. Cei doi au intrat în atenția selecționerului și ar putea să primească cetățenia maghiară.
Doi fotbaliști români care evoluează în Ungaria au intrat în atenția oficialilor de la Budapesta și ar putea să evolueze pentru reprezentativa țării vecine. Este vorba despre Claudiu Bumba, cel care evoluează la Kisvarda, și Marius Corbu, jucătorul celor de la Akademia Puskas. Selecționerul Ungariei, italianul Marco Rossi, a vorbit despre cei doi fotbaliști români.
Doi jucători români au intrat în atenția oficialilor din Ungaria
„Joacă bine de când a început să evolueze pentru Kisvarda. E un băiat interesant. Trebuie văzut care este situația sa și dacă poate fi naturalizat. Este un jucător bun. Dacă poate fi naturalizat, cu siguranță este interesant. Și nu este doar el. Și Corbu este un jucător foarte interesant. Dar la el este mai greu cu naturalizarea.
Eu știu că România a avut tot timpul jucători buni. În ultimii ani nu a obținut rezultate așa bune, dar are jucători buni. Dacă ei nu au fost convocați până acum nu înseamnă că pe viitor nu pot fi convocați.
Aici, în Ungaria, mai este Rus, un alt fotbalist bun, care a jucat pentru naționala României. Nu sunt împotrivă. Franța sau Anglia, chiar și Italia au jucători brazilieni sau care provin din colonii. Dacă un jucător evoluează de mult timp într-o țară deja asimilează cultura acelei țări. 5 ani mi se pare un criteriu valid”, a afirmat selecționerul maghiar, conform digisport.ro.
Bumba şi Corbu nu ar fi primii români care joacă pentru Ungaria. Şi Vasile Miriuţă, în anii 2000, a prins 9 meciuri în naţionala de la Budapesta şi a marcat un gol. Pe lângă Miriuţă, mai mulţi jucători de origine română au jucat pentru Ungaria în anii 20, 30, dar şi invers.
Cei mai mulți stranieri români evoluează în Ungaria
Federația Română de Fotbal a publicat o hartă a jucătorilor români care evoluează pentru echipele de club din străinătate. Federalii au inclus jucătorii eligibili pentru telegrama de convocare.
Cei mai mulți stranieri, 19, sunt în Ungaria. Italia, 15, și Turcia, 6, sunt țările care urmează în acest clasament
„Ungaria (L1 și L2): Adrian Rus (25 ani), fundaș, Fehervar; Gheorghe Grozav (31 ani), mijlocaș, MTK Budapesta; Liviu Antal (32 ani), mijlocaș, FC ZTE; Alexandru Băluță (28 ani), mijlocaș și Marius Corbu (19 ani), mijlocaș – ambii Puskas Akademia; Claudiu Bumba (28 ani), mijlocaș și Andrei Peteleu (29 ani), fundaș – ambii Kisvarda; Arpad Tordai (24 ani), portar și Andreias Calcan (27 ani), mijlocaș – ambii Mezokovesd; Szabolcs Kilyen (23 ani), fundaș, Andrei Banyoi (21 ani), atacant și Bela Fejer (24 ani), portar – toți Nyregyhaza; Raul Krausz (26 ani), mijlocaș, Siofok; Szilard Magyari (23 ani), atacant, Soroksar; Szabolcs Szilagyi (18 ani), mijlocaș, Vasas Budapesta; Cornel Ene (28 ani), fundaș, Gyirmot; Nandor Tamaș (21 ani), atacant, Csakvar; Aron Girsik (20 ani), atacant, Dorogi; Carlo Erdei (25 ani), mijlocaș, Tiszakecskei”, sunt jucătorii din campionatul Ungariei pe care FRF îi urmărește.