Unul dintre puținii fotbaliști români care joacă la nivel înalt în Europa ar putea să ajungă în Liga I. Transfer de senzație
- Nicolae Comănescu
- 7 ianuarie 2022, 22:56
Oficialii echipei Rapid vor să facă un transfer de marcă, în acest început de an, și să-l aducă în Giulești, sub formă de împrumut, pe atacantul Florin Andone.
Rapid este aproape să dea o mare lovitură pe piața transferurilor. Giuleștenii vor să-l aducă la formația antrenată de Mihai Iosif pe atacantul Florin Andone (28 de ani). Jucător care este legitimat la formația Cadiz, din Primera Division, dar care a fost mai mult rezervă în acest sezon.
Ar putea să fie transferat sub formă de împrumut
Internaționalul român este împrumutat la actuala echipă, pentru că aparține de Brighton, club din Premier League. În sezonul 2019-2020, Florin Andone a fost împrumutat la Galatasaray, acolo unde l-a avut coechipier, în atac, și pe celebrul vârf columbian Radamel Falcao. Însă, românul s-a accidentat grav și nu a mai putut să-l convingă pe antrenorul Fatih Terim.
Florin Andone spunea că este un suporter al echipei din Giulești
Acum, cei de la Rapid vor să-l aducă în Giulești sub formă de împrumut, după cum anunță siteul 1923.ro. „Conform informatiilor obtinute de 1923.ro pe surse, giulestenii ar urma sa-i plateasca atacantului 75.000 de euro, restul urmand a fi suportat de britanici”, scrie sursa citată.
Andone s-a remarcat în Spania după ce a evoluat pentru Cordoba și Deportivo La Coruna. „Tata şi fratele meu ţineau cu Dinamo, eu am dat-o cu Rapidul. Mi-e un pic greu să-i urmăresc de la distanţă, dar cred că acum, prin venirile lui Daniel Niculae şi Săpunaru, vor creşte ca grup!”, spunea Andone în urmă cu câțiva ani. Florin Andone a jucat în 25 de meciuri pentru echipa națională a României și a marcat de două ori.
Obiectivul Rapidului, în acest sezon, este calificarea în paly-off-ul Ligii I
Revenită în acest sezon în prima ligă, Rapid se află pe locul al 7-lea după disputarea a 21 de etape, cu un total de 32 de puncte. Tot atâtea cât a strâns și Farul Constanța formația care ocupă poziția a 6-a, ultima calificabilă în play-off-ul Ligii I, acolo unde vor să ajungă și „alb-vișiniii”.