Ungaria și Ucraina, CONFLICT DESCHIS. Cazul a ajuns, de URGENȚĂ, la NATO

Ungaria și Ucraina, CONFLICT DESCHIS. Cazul a ajuns, de URGENȚĂ, la NATO

NATO s-a implicat, prin vocea unuia dintre lideri, în problema socială dintre Ungaria și Ucraina. Cele două țări se confruntă cu un diferend major în privința legii ucrainiene a educației.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a solicitat marţi Ungariei, ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice, şi Ucrainei să-şi rezolve diferendul cu privire la legea ucraineană a educaţiei, în contextul blocării de către Budapesta a unei reuniuni ministeriale a Comitetului NATO-Ucraina, relatează dpa.

Stoltenberg a afirmat că le-a cerut Ungariei şi Ucrainei 'să găsească o soluţie şi un echilibru' în legătură legea ucraineană a educaţiei, prin care se restricţionează învăţământul în limbile minorităţilor etnice, act normativ căruia Budapesta i se opune ferm.

''NATO va continua să lucreze împreună cu Ucraina'', a spus Jens Stoltenberg înaintea unei reuniuni a miniştrilor apărării din ţările membre ale Alianţei, prevăzută pentru miercuri şi joi la Bruxelles.

Ne puteți urmări și pe Google News

O reuniune la nivel ministerial între NATO şi Ucraina urma să aibă loc la Bruxelles în zilele următoare, însă Ungaria a blocat această întâlnire din cauza diferendului cu Kievul.

Mai mulţi ambasadori la NATO, printre care reprezentanta SUA, Kay Bailey Hutchison, au exercitat presiuni asupra Ungariei pentru a renunţa la blocarea reuniunilor unde participă şi Ucraina, temându-se că această lipsă de sprijin pentru Kiev ar putea alimenta ambiţiile Rusiei în estul Europei.

Hutchison şi-a exprimat speranţa că Ungaria şi Ucraina 'vor respecta normele de drept internaţional şi vor ajunge la un rezultat care să fie în interesul lor' comun.

Noua lege ucraineană a educaţiei, adoptată la începutul lunii septembrie şi promulgată de preşedintele Petro Poroşenko, introduce sistemul de 12 clase în Ucraina şi extinderea utilizării limbii ucrainene în sfera educaţiei. Conform noii legi, studiul în învăţământul secundar şi superior în Ucraina se va face exclusiv în limba de stat (ucraineană), iar educaţia în limbile minorităţilor este disponibilă doar în grădiniţe şi şcoli primare.