Ungaria și Polonia vor să discute despre viitorul Uniunii Europene. Europa este tot mai divizată

Ungaria și Polonia vor să discute despre viitorul Uniunii Europene. Europa este tot mai divizată

Premierul Ungariei, Viktor Orban a anunțat că partidul care se află la guvernare a semnat o declarație privind viitorul Europei.

Fidesz a semnat declarația privind viitorul Uniunii Europene și a valorilor creștine, redactată de Partidul Lege și Justiție din Polonia, condus de Jaroslaw Kaczynki. Practic, cele două țări, Ungaria și Polonia și-au dat mâna pentru a susține o politică privind protecția familiei și limitarea drepturilor unor minorități sexuale.

Viktor Orban a declarat că Fidesz a ales să dea curs declarației partidului lui Jaroslaw Kaczynski, deoarece, atât Ungaria cât și partul aflat la guvernare au o viziune comună despre aceste subiecte.

„Fidesz a răspuns apelului întrucât, aşa cum stipulează declaraţia, vrem ca acest document comun să formeze baza activităţii noastre politice şi culturale. În acest fel dorim să participăm la dezbaterea privind viitorul Uniunii Europene”, a spus Viktor Orban.

Nesperat, în sprijinul celor două țări a venit și premierul Sloveniei, Janez Jansa care a declarat, recent, în cadrul unei conferințe de presă că Viktor Orban trebuie să aibă dreptul de exprima în legătură cu viitorul valorilor morale ale Uniunii Europene.

„Cred că el are dreptul de a explica modul în care vede viitorul Uniunii Europene. Dacă dezbaterea privind viitorul UE exclude oameni a priori, atunci cred că Uniunea Europeană va continua într-adevăr să se micşoreze”, a spus Jansa.

Viitorul Uniunii Europene se discută la Strasbourg

Premierul sloven, a cărui țară deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a mai declarat că fiecare țară este liberă să își exprime punctul de vedere legat de valorile Uniunii Europene.

„Aşadar, dacă acum judecaţi o persoană pe baza unor valori europene imaginare pe care fiecare le percepe diferit şi dacă sunt folosite standarde duble, atunci cred că aceasta este cea mai rapidă cale către colaps”, a explicat premierul Sloveniei.

De partea sa, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a făcut un apel la calm.

”Libertatea de exprimare, diversitate şi egalitate, sunt câteva valori care vor fi susținute întodeauna de Uniunea Europeană”, a spus Ursula von der Leyen.

Liderii Uniunii Europene nu sunt la fel de receptivi în fața declrațiilor făcute de Viktor Orban. De exemplu, premierul Olandei a vorbit răspicat despre posibilitatea excluderii Ungariei din Uniunea Europeană, după ce Parlamentul de la Budapesta a votat o lege prin care minorităților sexuale li se îngrădesc o serie de drepturi.