Un violator în serie, care a terorizat Germania, a primit o pedeapsă blândă. Cât va sta după gratii
- Nicolae Comănescu
- 21 aprilie 2021, 09:30
Un sârb a comis șapte violuri în Germania, a fost prins de poliție, iar la finalul procesului a primit 14 ani de condamnare. Bărbatul era recidivist.
Sinisa K., un cetățean sârb în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat la începutul acestei săptămâni la 14 ani de închisoare în Germania. În vara anului trecut, bărbatul a fost acuzat pentru că a violat 7 femei, iar procesul a început la data de 17 februarie 2021. Magistrații au dat sentința, respectând astfel ceea ce solicitase procurorul de caz.
A fost condamnat pentru violuri și în Serbia
Avocații apărării solicitaseră doar 10 ani de închisoare, fără ca Sinisa K. să fie supus detenției preventive, după cum informează siteul ziarulromanesc.de. Inculpatul și-a recunoscut faptele comise, în timpul procesului. Cetățeanul sârb este obișnuit cu pușcăria și cu violurile. Pentru că și în țara natală a sta după gratii, timp de cinci ani, după ce a violat cinci femei. Ulterior, a fost eliberat în anul 2018.
Ajuns în Germania, Sinisa K a operat din nou și a făcut șapte victime. Iată cum a operat sârbul.
- 12 iunie 2020, Fischerhüttenweg, Nikolassee, ora 17.45 A atacat o fată de 14 ani pe bicicletă, a împins-o, a amenințat-o cu o șurubelniță și a violat-o.
- 15 iunie 2020, gara Bernau-Friedenstal, ora 21.30. A urmărit o femeie de 20 de ani, a strâns-o de gât în spatele unui rezervor până când ea a leșinat. A violat-o de mai multe ori.
- 22 iunie 2020, potecă forestieră la Wannsee, ora 14:00. A amenințat o femeie de 23 de ani cu un cuțit de bucătărie și a violat de mai multe ori.
- 28 iunie 2020, Wannseebadeweg, ora 15:00. S-a dus direct la o femeie de 18 ani, a sufocat-o, a împins-o într-un copac și a violat-o.
- 28 iunie 2020, trei ore mai târziu la memorialul din Kleinmachnow. O femeie de 27 ani care alerga în parc, a fost urmărită de Sinisa, a amenințat-o, a lovit-o cu capul de un copac și a violat-o.
- 30 iunie 2020, Teerofenweg în Wannsee, ora 19:00. O ciclistă de 20 de ani este împinsă la pământ, el i-a strigat: „Doar zece minute sex și apoi te duci acasă!”. Victima a fost violată de mai multe ori.
- 14 iulie 2020, potecă forestieră între autostrada A 115 și Canalul Teltow din Potsdam, ora 11 a.m. O femeia de 20 de ani care alerga, a fost apucată din spate și strangulată: „Dacă vorbești, te voi ucide!”. A fost violată în tufiș, după cum menționează sursa citată, care preia informațiile din cotidianul „Bild”.