Un vaccin anti-coronavirus intră în testele finale. Specialiștii sunt optimiști

Un vaccin anti-coronavirus intră în testele finale. Specialiștii sunt optimiști

Oamenii de știință din Statele Unite au vești bune în legătură cu un nou vaccin împotriva noului coronavirus, după ce primele teste pe pacienți umani au dat rezultate pozitive.

Cercetătorii au obținut rezultate promițătoare în cazul unui vaccin împotriva noului coronavirus dezvoltat în Statele Unite.

Testele pentru vaccinul dezvoltat de compania de biotehnologie Moderna şi Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din Statele Unite au dat rezultate pozitive în ceea ce privește dezvoltarea imunității la noul coronavirus, fără să afecteze starea de sănătate a pacienților testați. Finanțarea pentru noul vaccin este asigurată din fonduri guvernamentale prin Institutul Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase.

Conform informațiilor publicate într-un jurnal medical, „New England Journal of Medicine”, vaccinul care poartă denumirea mRNA-1237 a reuşit să declanşeze un răspuns imun cu efecte secundare scăzute la primele teste efectuate pe pacienții umani.

Deși rezultatele parțiale au fost anunțate încă din luna mai, oamenii de ştiinţă au aşteptat până să le prezinte ca să analizeze mai multe date, inclusiv dacă anticorpii pe care i-a produs noul vaccine sunt capabili să neutralizeze periculosul virus.

Pe de altă parte, după analizele primelor teste efectuate cu noul vaccin specialiștii spun că deși jumătate dintre cei cărora le-a fost administrat au reclamat reacții adverse, acestea nu sunt de natură să îngrijoreze. Experții susțin că acestea – oboseala, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, dureri la locul injecţiei – sunt destul de frecvent întâlnite și în cazul altor vaccinuri.

Compania Moderna a anunţat că, în perioada următoare, va începe o nouă fază de testare pe un grup de 30.000 de persoane, urmând să stabilească dacă vaccinul este eficient şi este sigur pentru pacienții umani. Astfel, conform procedurii, jumătate dintre cei care vor participa la teste vor primi o doză de 100 de micrograme, în vreme ce restul, cealaltă jumătate din pacienți vor primi un produs placebo.

Testarea este anunțată să înceapă la finalul acestei luni, pe 27 iulie și se va derula până în 27 octombrie. Noul test va urmări să prevină orice simptom al COVID-19, iar obiectivele secundare ale testării au urmăresc prevenirea infectării pacienților cu SARS-CoV-2.

Bilanț dramatic. Jumătate din bolnavii internați la Terapie intensivă mor de Covid

OMS îngrijorată pentru creșterea cazurilor de Covid: „Există riscul ca boala să revină”

Ne puteți urmări și pe Google News