Românul nu s-a înțeles deloc cu tehnicianul neamț pe care îl acuză de sadism. „Schijă” acuză că tehnicianul nu știa să se comporte cu fotbaliștii săi pe care îi supunea unui lung șir de umilințe.

„Avea sadismul ăsta în el, să te umilească. Am tras concluzia asta din felul în care se comporta cu jucătorii. Toți antrenorii cu care am interacționat, au avut un respect deosebit față de jucători. Magath când intra în vestiar nu dădea mâna cu nimeni, arunca așa un bună dimineața fără să se uite stânga-dreapta. Nu avea respect nici pentru jucătorii accidentați, practic nu te credea că ești accidentat.

Eram vreo 6 sau 7 jucători, unii care au ajuns să joace la un nivel foarte înalt în Bundesliga. Cum ar fi Daniel Baier, care a fost ani la rând căpitan la Augsburg. Trebuia să așteptăm la ușa biroului lui Magath, pe rând, ca să ne aducă la cunoștință că nu se mai bazează pe serviciile noastre.

Se auzea de la ușă cum încercau unii jucători să aducă argumente în favoarea lor, ca să mai rămână. Se rugau de el. Era și cazul lui Baier, a stat vreo 40-45 de minute, ba plângea, ba nu știu ce spunea. După care a ieșit supărat. Eu l-am întrebat doar la ce oră să mă prezint dimineață la echipa a doua”, a povestit Sergiu Radu la GSP Live.