Un român, președinte în Adunarea Parlamentară a NATO
- Daniel Valeriu
- 22 noiembrie 2020, 17:19
Deputatul Angel Tîlvăr (PSD) a fost ales preşedinte al Comisiei pentru Dimensiunea Civilă a Securităţii a Adunării Parlamentare a Alianței Nord Atlantice.
În perioada 18 - 23 noiembrie, Adunarea Parlamentară a NATO a organizat cea de-a 66-a Sesiune Anuală, cel mai important eveniment din calendarul de activităţi al organizaţiei.
La acest forum interparlamentar au participat 269 de parlamentari din cele 30 de state membre NATO, peste 100 de membri ai legislativelor celor 30 de state partenere NATO, precum şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi experţi internaţionali în domeniul securităţii şi apărării.
Angel Tîlvăr, ales Raportor anul trecut, a prezentat, în cadrul lucrărilor raportul intitulat „Îmbunătăţirea informării şi educaţiei despre NATO”, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
În cea de-a doua zi a reuniunii, Angel Tîlvăr a fost ales, cu unanimitate de voturi, în funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Dimensiunea Civilă a Securităţii a Adunării Parlamentare a NATO.
„Mă onorează desemnarea mea ca președinte al Comisiei pentru Dimensiunea Civilă a Securității din Adunarea Parlamentară a NATO”, a scris duminică Tîlvăr pe pagina sa Facebook.
„Primesc această provocare, întrucât, de-a lungul întregii mele cariere politice, am promovat parteneriatul transatlantic şi integrarea europeană şi euro-atlantică a României. Alegerea mea ca preşedinte al comisiei, într-un domeniu prioritar al activităţii AP NATO, este, totodată, o recunoaştere a contribuţiei şi rolului semnificativ al României în cadrul Adunării Parlamentare a Alianţei. Aşa cum am mai spus, pentru România, în complicatul context actual de securitate, NATO reprezintă cea mai relevantă opţiune de apărare colectivă.
Cei 16 ani în NATO au consolidat profilul strategic al ţării noastre, care astăzi este un partener de încredere, fiind recunoscute şi apreciate contribuţia, loialitatea şi eforturile noastre de a ne îndeplini rolul pe care îl avem în cadrul Alianţei.