Un nou incident pe calea ferată. O locomotivă a deraiat în Vâlcea

Un nou incident pe calea ferată. O locomotivă a deraiat în Vâlcea

Un nou incident feroviar a avut loc pe calea ferată din România, după accidentul din urmă cu câteva zile de la Galați. O locomotivă a deraiat în Vâlcea. Autoritățile au intervenit la fața locului.

O locomotivă care se afla în urma unui tren de marfă, compus din 25 de vagoane, a deraiat în dimineața zilei de marți, 28 martie. Incidentul a avut loc pe ruta Băbeni-Alunu, la km 22+020 de metri. Trenul era încărcat cu cărbune. Autoritățile au intervenit de urgență la fața locului și au transmis că incidentul s-a produs din cauza unei osii. Traficul feroviar este blocat în acea zonă, iar polițiștii veniți la locul incidentului fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii evenimentului feroviar.

„La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Transporturi Feroviare Vâlcea au fost sesizați cu privire la faptul că, pe ruta Băbeni-Alunu, la km 22+020 de metrii, o locomotivă aflată în urma unui tren de marfă, compus din 25 de vagoane, încărcate cu cărbune,  a deraiat de la o osie. La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind  constatate doar pagube materiale”, a transmis Biroul Județean Poliție Transporturi Feroviare Vâlcea.

Tone de motorină s-au scurs din rezervorul locomotivei

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea a transmis că aproximativ două tone de motorină s-au scurs în sol din rezervorul locomotivei. La fața locului s-a deplasat și o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la GI Maciuca. Este cel de-al treilea incident feroviar din România de la începutul acestui an. Acest eveniment vine la doar câteva zile după accidentul feroviar de la Galați, în urma căruia Gina Bosoc, conductorul de tren, a murit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un accident feroviar avut loc, sâmbătă, după amiaza, în jurul orei 19.30, în Stația CFR Galați. O locomotivă a intrat în trenul de călători de care trebuia să se cupleze. Acul vitezometrului s-a blocat la viteza de 75km/h, iar locomotiva ar fi trebuit să circule cu mai puțin de 10km/h în acel moment. Mecanicul locomotivei a declarat că viteza a început să crească și nu a mai putut face nimic. O persoană a murit și trei au suferit răni și au fost transportate la spital.