Un nou cutremur s-a produs în Vrancea. Zonele în care s-a resimțit

Un nou cutremur s-a produs în Vrancea. Zonele în care s-a resimțit Cutremur. Sursa: Arhiva EVZ

Un nou cutremur s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Buzău, joi dimineața, la câteva ore după un altul ce a avut loc miercuri la prânz, potrivit informațiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Seismul a fost unul slab, având o magnitudine de 3,1 grade pe scara Richter și o adâncime de 113,1 km. Totul s-a petrecut la ora 01,20.

Nou cutremur în zona seismică Vrancea

Seismul a avut loc în apropierea mai multor orașe: la 48 km nord-vest de Buzău, la 60 km vest de Focșani, la 67 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, la 69 km est de Brașov și la 70 km nord-est de Ploiești.

Acest eveniment are loc la câteva ore după ce miercuri un alt cutremur s-a produs în aceeași zonă, la ora 12,53.

Ne puteți urmări și pe Google News

Seismul a avut o magnitudine de 4,3 grade pe scara Richter și o adâncime de 110 kilometri.

Acesta s-a înregistrat la 55 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 59 km vest de Focşani, 63 km est de Braşov, 64 km nord-vest de Buzău, 84 km nord de Ploieşti, potrivit INCDFP.

Cutremur

Cutremur. Sursa foto: Arhiva EVZ

21 de seisme au avut loc de la începutul lunii în țara noastră

21 de seisme au avut loc de la începutul lunii mai în țara noastră, toate cu o magnitudine cuprinsă între 2,1 și 4,1 grade Celsius.

Anul trecut, cea mai intensă activitate tectonică a fost înregistrată pe 14 februarie în județul Gorj, având o magnitudine de 5,7 și survenind la o adâncime de 6,3 kilometri.

Acel cutremur a avut loc la doar o zi după un altul, cu magnitudinea de 5,2 grade. Seismul a fost urmat de două replici de 3,4 și 3,5.

Seism

Seism. Sursa foto: Arhiva EVZ

Cutremurul a fost resimțit în numeroase orașe din țară, printre care Craiova, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Sibiu, Timișoara, Cluj, Arad și București.

În Târgu Jiu, sediul primăriei a suferit pagube în urma acelui cutremur, mai multe coșuri prăbușindu-se și căzând peste mașinile din curte.

„Sunt două cutremure neașteptate pentru această zonă și sunt cele mai mari înregistrate aici”, a spus ulterior seismologul Mircea Radulian de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.