Un metorit uriaş într-un crater de şase metri, la Râşnov
- Antoaneta Etves
- 19 aprilie 2017, 15:14
Meteoritul prezentat în parc are o dimensiune extrem de rară, majoritatea celor care intră în atmosfera Pământului dezintegrându-se complet până la contactul cu scoarţa terestră.
Un meteorit extrem de rar datorită dimensiunilor sale, descoperit recent pe teritoriul României, la Suceag, în judeţul Cluj, este expus, începând de miercuri, la Dino Park Râşnov, în parteneriat cu Universitatea Bucureşti, informează un comunicat de presă transmis AGERPRES.
"Pentru că descoperirile ştiinţifice susţin că dinozaurii au dispărut în urma impactului unui meteorit cu pământul, ne-am gândit evident că Dino Park este cel mai potrivit loc pentru prezentarea unui meteorit, în special unul extrem de rar, descoperit pe teritoriul României. Aşa cum v-am obişnuit, această expoziţie se încadrează în demersul nostru continuu de susţinere a rolului educativ al parcului nostru şi de promovare a descoperirilor comunităţii ştiinţifice din România", a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Park Râşnov, citat în comunicatul de presă.
Exponatul are amenajat un loc special de prezentare în parc, în interiorul unui crater de şase metri, care simulează momentul impactului şi este, de asemenea, înconjurat de reproduceri virtuale ale evenimentului.
Profesorul Dan Grigorescu de la Universitatea Bucureşti spune că cel mai probabil meteoritul avea câteva tone atunci când a intrat în atmosfera noastră.
"Cel mai probabil meteoritul avea câteva tone atunci când a intrat în atmosfera noastră. Estimăm că a căzut la Suceag în 1992 şi a fost mai apoi colectat în 2012. Dimensiunea sa îl face un exponat extrem de rar şi un obiect nepreţuit de studiu ştiinţific", a adăugat prof. Dan Grigorescu, potrivit sursei citate.
Dino Park Râşnov este o zonă de agrement şi un muzeu în aer liber situat aproape de Cetatea Râşnov. Pe lângă cei 50 de dinozauri în mărime naturală, atestaţi ştiinţific, creaţi din fibră de sticlă şi un tip special de răşină, parcul dispune de locuri de joacă pentru copii, căsuţe în arbori, un cinematograf 9D, traseu de aventură, labirint laser, expoziţii unicat şi multe alte zone interactive.