Un instructor de la Alexandreea Club a devenit primul român care a ”evadat” din Alcatraz

Un instructor de la Alexandreea Club a devenit primul român care a ”evadat” din Alcatraz

Instructorul de natație Sorin Boriceanu de la clubul Alexandreea Fitness and Spa din București a terminat la sfârșitul săptâmînii trecute pe locul 58 în clasamentul general, din aproape 1500 de concurenţi, cursa Escape From Alcatraz Triathlon.

Astfel, Sorin a devenit primul român care a ”evadat”  din Alcatraz, el terminând al 6-lea la categoria de vârstă, din aproape 200 de concurenţi. ”Mi s-a împlinit visul de a termina  Escape From Alcatraz Triathlon, cea mai dură competiție de triatlon din lume, fiind primul român care termină această cursă”, spune Sorin Boriceanu (36 de ani), care este instructor de natație de la clubul Alexandreea Fitness and Spa din București. Înainte de start, participanții au fost aliniati pe puntea unui feribot aflat la câteva zeci de metri de insula Alcatraz (fosta închisoare de maximă securitate), iar cei 1500 de participanți au sărit, în mai puțin de 8 minute, în apele înghețate ale oceanului.

Escape From Alcatraz Triathlon 2016 a constat în parcurgerea următoarelor probe: ⦁ 2.5 km de înot în ocean, unde temperatura apei nu depășește 10 grade Celsius. Însă, printre pericole se numără valurile, curenții oceanici foarte puternici și animale marine foci, lei de mare și rechini; ⦁ 30 km bicicletă pe un traseu vălurit, ce culminează cu traversarea podului Golden Gate ⦁ 12 km alergare pe nisip, ce includ urcarea a 400 de trepte, iar sosirea este în fața miilor de spectatori veniți din toată lumea.

Deși la prima vedere distanțele nu par imposibile pentru majoritatea triatloniștilor, Escape From Alcatraz Triathlon este considerată o competiție dificilă datorită condițiilor extreme la care este supus sportivul.

De altfel, Sorin Boriceanu are un portofoliu impresionant în triatlon, printre altele fiind primul român care a participat la Campionatul Mondial de cross triathlon, categoria elite, competiție ce a avut loc anul trecut în Sardinia.

 

Ne puteți urmări și pe Google News