Un fost adversar al naționalei României la Mondialul din 1998 a vrut să se SINUCIDĂ: „Numai eu pot să îmi judec viața”
- Alexandru Toader
- 14 ianuarie 2016, 12:30
Celebrul portar columbian Faryd Mondragon (44 de ani) a fost, ieri, înternat de urgență la Cali, după ce a avut o tentativă de suicid, informează „L'Equipe”.
Înainte de a recurge la acest gest, fostul portar al naționalei Columbiei a postat un mesaj pe contul său de Instagram, care apoi a fost şters: „Nu există altcineva în afară de mine care să-mi poată judeca viaţa. M-am săturat să fiu judecat de alţii fără să am posibilitatea să mă apăr”.
Presa columbiană a notat faptul că Mondragon a înghițit o doză mare de antidepresive, fiind afectat de faptul că a fost părăsit de soție. Legendarul goalkeeper a primit un gol de la Adrian Ilie într-un meci disputat în grupele Campionatului Mondial din 1998.
Faryd Mondragon a evoluat în cariera sa la formaţiile Deportivo Cali, Real Cartagena, Santa Fe, Cerro Porteno, Argentinos Juniors, Independiente, Real Zaragoza, FC Metz, Galatasaray Istanbul, FC Koln şi Philadelphia Union și a strâns 51 de prezenţe în naţionala Columbiei şi a participat la ediţiile din 1994 şi 1998 ale Cupei Mondiale.