Un cuplu de politicieni conduce o comună din Călărași de aproape două decenii
- Andreea Răzmeriță
- 13 octombrie 2025, 13:49
Sursa foto: Captură de ecran a3.roÎn comuna Fundeni, județul Călărași, administrația locală este condusă din 2007 de soții Gheorghiță Cărtușanu, primar PSD, și Lenuța Ivan, viceprimar PSD, deși situația ar putea fi considerată incompatibilă, întrucât viceprimarul se află în raport de subordonare față de primar, potrivit Antena 3 CNN.
Doi soți conduc primăria comunei Fundeni de două decenii
Primarul PSD Gheorgiță Cărtușanu și viceprimarul PSD Lenuța Ivan, căsătoriți din 2007, gestionează administrația comunei Fundeni din județul Călărași de aproape două decenii. Situația lor a stârnit controverse deoarece, potrivit legislației, raporturile de subordonare între membri ai aceleiași familii în instituțiile publice pot genera incompatibilitate.
„Dânșii fac tot ce vor. Așa au făcut tot timpul pentru că au vot și majoritatea în consiliul local”, a declarat Gheorghe Niculiță, consilier local PNL.
Totuși, prefectul județului, Laurențiu State, care este rudă cu viceprimărița, a declarat că nu există niciun conflict de interese și nu a luat măsuri împotriva celor doi.
Primarul a confirmat legătura de familie cu viceprimarul
Într-o discuție cu jurnaliștii, primarul Gheorghiță Cărtușanu a recunoscut că viceprimarul Lenuța Ivan este soția sa, deși a subliniat că aceasta a fost aleasă de Consiliul Local și nu numită de el.Când a fost întrebat despre hotărârile consiliului care au dus la majorări salariale retroactive pentru viceprimar, primarul a evitat să ofere un răspuns clar și a cerut să fie consultată secretara primăriei.

Sursă foto: Captură de ecran A3.ro
Primarul Cărtușanu a inițiat mai multe proiecte de hotărâri de consiliu local pentru a-și majora indemnizația, precum și pe cea a soției sale, cu până la 50% peste nivelul inițial. Localnicii se plâng că lipsesc trotuarele și infrastructura rutieră adecvată, după ce primăria a alocat peste 280.000 de euro pentru construirea unei capele mortuare.
Controverse și acuzații de gestionare abuzivă a fondurilor publice
Consilierii PNL acuză pietruirea unor drumuri fără aprobarea consiliului local și falsificarea rezultatelor unei hotărâri care necesita două treimi din voturi, situație care este în prezent analizată de Parchetul Călărași.
Primăria și prefectura județului au respins acuzațiile, susținând că lucrările au fost de întreținere, iar viceprimarul nu se află în subordonarea directă a primarului, în timp ce prefectul, rudă cu viceprimarul, a declarat că nu există incompatibilitate legală.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.