Un bărbat ar fi încercat să violeze o femeie la un priveghi. S-a întâmplat în comuna Orlești
- Emma Cristescu
- 4 ianuarie 2025, 08:23
Un bărbat din comuna Orleşti, Vâlcea, a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol după ce ar fi încercat să forţeze o femeie cu 20 de ani mai în vârstă să întreţină relaţii sexuale cu el. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea a spus că bărbatul ar fi încercat să o violeze pe femeia de 64 de ani la un priveghi.
Ar fi încercat să o violeze la priveghi
„Din cercetările efectuate, s-a stabilit ca la data de 2 ianuarie 2025, în jurul orei 08:00, bărbatul, în vârsta de 44 de ani, din localitatea Orleşti, în timp ce se afla la un priveghi împreună cu persoana vătămată, o femeie de 64 de ani din municipiul Râmnicu Vâlcea, i-ar fi propus acesteia să întreţină raporturi de natură sexuală împotriva voinţei sale. Având în vedere cele sesizate, a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol”, se arată în informarea de presă transmisă de Poliţia Vâlcea.
Un bărbat din Vâlcea, acuzat pentru tentativă de viol
Bărbatul a fost reţinut în cursul aceleaşi zile de poliţiştii din Prundeni, coordonaţi de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, iar ulterior instanţa a decis continuarea cercetării lui în stare de arest preventiv. În prezent, acesta se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea.
Un preot a fost acuzat de viol
În urmă cu câteva luni, un preot dintr-o comună din județul Galați a fost acuzat că a violat o fată de doar 15 ani. Preotul în vârstă de 48 de ani ar fi invitat-o în casa parohială și acolo ar fi constrâns-o să întrețină raporturi sexuale.
Procurorii au verificat si telefoanele celor doi și surse din cadrul anchetei au spus că au fost găsite mesaje indecente. Arhiepiscopia Dunării de Jos a deschis propria anchetă, dar nu a anunțat dacă preotul, care are o imagine foarte bună în comună, va fi retras de la slujirea bisericească până la încheierea dosarului penal.