Un autobuz plin cu călători a luat foc în Oradea, în timpul mersului. Pasagerii și șoferul au reușit să se salveze

Un autobuz plin cu călători a luat foc în Oradea, în timpul mersului. Pasagerii și șoferul au reușit să se salveze Sursa: https://www.turnulsfatului.ro/

Un autobuz din Oradea a luat foc joi dimineață .Toți pasagerii au fost salvați și incendiul a fost stins, dar panica s-a instalat. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, șoferul și alți oameni nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Un autobuz din Oradea a luat foc joi dimineață în timp ce transporta călători. Pompierii au ajuns la fața locului și au stins incendiul, iar pasagerii nu au avut nevoie de ajutorul medicilor. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, incendiul a izbucnit într-un autobuz care circula pe șoseaua Borșului din Oradea.

„Apelul prin care s-a semnalat producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor, în jurul orei 06.25, la fața locului fiind mobilizate imediat, două echipaje din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și ambulanța SMURD a subunității. În momentul sesizării incendiului, șoferul a oprit autobuzul, toate cele 11 persoane autoevacuându-se la timp, din autovehicul”, au anunțat reprezentanții ISU.

Pompierii au stins foarte rapid incendiul, reușind să împiedice propagarea acestuia la întregul autobuz. Materiale combustibile din compartimentul motor și stopul din stânga spate au fost distruse, dar nu au existat victime. Cauza probabilă a incendiului este un conductor electric defect.

Ne puteți urmări și pe Google News

Incendiu de mari dimensiuni la APACA

Un alt incendiu a avut loc acum 10 zile la APACA. Incidentul a avut la etajul al patrulea al clădirii APACA din Sectorul 6 al Capitalei. S-au înregistrat degajări mari de fum. Pompierii au stins focul și nu au existat victime.

Echipaj SMURD,, ambulanta, prim ajutor, urgenta

Sursa: arhiva EVZ

Oficialii de la ISU Bucureşti-Ilfov au anunţat că autoritățile au fost trimise la fața locului.

„Incendiul se manifestă cu degajări mari de fum. Acţionăm cu 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 1 SMURD, o descarcere şi o autoscară”, potrivit celor de la ISU. Au fost constituite echipe de căutare-salvare şi se acţionează din interiorul clădirii pentru stingerea focului.

Potrivit autorităților, oamenii au fost evacuați, iar pompierii au reușit să stingă incendiul fără a exista prea multe pagube.