Incendiu la Spitalul de Judeţean de Urgenţă din Ploiești. Pompierii au intervenit rapid

Incendiu la Spitalul de Judeţean de Urgenţă din Ploiești. Pompierii au intervenit rapid Sursa:SJU

Foctul a pornit la un birou aflat într-o anexă a spitalului. Din fericire, pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă. Cauza a fost se pare un scurtcicuit la instalația electrică.

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, la o anexă a unei secţii a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti. Imediat s-a dat alarma, iar pompierii au intervenit rapid. De adata aceasta s-a reușit evitatea unei tragedii, iar pacienții nu au fost puși în pericol.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) focul a fost stins rapid, incendiul nu s-a extins, astfel că nu a fost nevoie ca pacienții să fie evacuați.

Potrivit ISU Prahova, incendiul a izbucnit la Biroul Asistenţă Socială de la Secţia Buna Vestire a unității medicale. Focul s-a manifestat pe o suprafaţă de 35 mp, cuprinzând obiecte de mobilier, aparate electrice, mase plastice şi documente. Potrivit pompierilor, cauza incendiului a fost un scurt circuit, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Al doilea incendiu

Este al doilea incendiu produs la un spital din Ploiești în ultimul an. În 7 noiembrie 2021 un incendiu a izbucnit la Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti, care era unitate suport COVID. Doi pacienţi au decedat, iar alți 18 au fost transferați. O infirmieră a fost și ea grav rănită.

ISU Prahova a anunțat atunci că Spitalul din Ploiești nu avea autorizație de securitate la incendii din anul 2014. Cu câteva luni înainte de incendii, Secția de Boli Infecțioase a spitalului din Ploiești a fost verificată și sancționată contravențional cu amendă de 10.000 lei pentru lipsa autorizației. Cauza incendiului un aparat defect de la care s-a produs o scânteie care a aprins apoi totul în jur.

Infrastructura este depășită

Tragediile din spitale s-au ținut lanț în ultimii doi ani. Au fost incendii la multe unități, care au arătat că infrastructura are nevoie de modernizări.

„Pericolul acesta există oriunde. Avem o infrastructură mult prea veche. O infrastructură care de foarte mult timp trebuia să fie înlocuită. Sunt spitale care funcționează și funcționau la o anumită capacitate atunci când au fost construite. Această capacitate a fost permanent crescută. Această creștere nu poate fi susținută de infrastructura spitalului”, declara atunci medicul Radu Țincu, după incendiului de la Matei Balș.