Există printre jurnaliști o specie specializată în a face din alb negru și viceversa. Termenul de jurnaliști e, de altfel, cam impropriu în ceea ce-i privește. Faptele și adevărul nu reprezintă principala lor preocupare, ceea ce își propun ei e să dea evenimentelor o interpretare neașteptată, dar, întâmplător, într-un deplin acord cu ideologia care îi animă sau, de ce nu, cu interesele patronilor de presă sau a sponsorilor care îi finanâează. Mass-media românească e plină de astfel de „analiști”, dar nici din prestigioasa presă internațională astfel de condeieri nu lipsesc.
Un exemplu de manual în ceea ce privește acest fel de a face presă este Paul Taylor de la influentul site politico.eu. Ultimul său articol începe cum nu se poate mai sugestiv: „Poate părea pervers, în săptămâna în care Alternativa de extremă dreaptă pentru Germania (AfD) a înregistrat scoruri record la două alegeri regionale, să spunem că populismul anti-UE ar fi putut atinge punctul de maxim în Europa.
Cu toate acestea, o serie de evenimente și voturi în Italia, Marea Britanie, Franța, Spania, Austria, Slovacia și Republica Cehă sugerează că valul s-ar putea întoarce împotriva mișcărilor naționaliste”. Cu alte cuvinte, până și domnul Taylor realizează că exercițiile scolastice la care își supune cititorii pot părea de-a dreptul hazlii, dar asta nu-l face să dezarmeze. Dimpotrivă, sigur pe puterea lui de persuasiune, merge mai departe. Nu am spațiul necesar pentru a mă ocupa de toate „argumentele” pe care le invocă Paul Taylor, dar de două dintre ele- cele care privesc Marea Britanie și Italia- mă voi ocupa.
Să-i dăm, așadar, cuvântul editorialistului de la politico.eu. „În timp ce „Il Capitano” (Matteo Salvini n.r.) a străbătut plajele, pozând „la bustul gol” alături de susținători și scoțând foc pe nări (la adresa partenerilor din Mișcarea 5 Stele), încercarea sa de a-și consolida puterea s-a prăbușit. Partenerii săi de coaliție au convenit să formeze un guvern cu Partidul Democrat de centru-stânga. Italia, cel puțin deocamdată, urmează să revină la politici economice și de migrație mai moderate, mai favorabile UE.”
Cât de „moderate” sunt aceste noi politici în ceea ce privește imigrația, doar Paul Taylor știe. Italienii cred altceva, dovadă sondajele de opinie care dau Liga pe primul loc la mare distanță de ceilalți competitori. Ceea ce s-a petrecut la Roma, la instigarea și cu sprijinul Angelei Merkel și al forțelor pro-europene, este că foștii dușmani de moarte, Mișcarea 5 Stele și Partidul Democrat, au bătut palma ca să evite alegerile anticipate, pe care forțele de dreapta le-ar fi câștigat. E acesta un recul al populiștilor sau, mai degrabă, o mașinațiune a politicienilor, care fac tot ce pot să blocheze exprimarea voinței alegătorilor?
Cazul Marii Britanii e similar, dar din cu totul alte motive decât sugerează editorialistul politico.eu. Înfrângerea premierului britanic în Parlament și nesfârșitele încercări de a bloca Brexit și, mai nou, alegerile anticipate nu reprezintă altceva decât o dovadă că politicienii pro-europeni refuză să se supună voinței populare. De altfel, faptul că nici până astăzi decizia alegătorilor britanici de a părăsi Uniunea Europaenă nu a fost pusă în aplicare e o dovadă palpabilă.
Dincolo de „viziunile” domnului Taylor, mare problemă este că acest mod progresist de a face politică în sfidarea voinței alegătorilor nu face decât să inflameze tensiunile sociale. Politicile pro-imigrație, profund nepopulare, precum și situația internațională (de la amenințările președintelui turc Erdogan că-i va lăsa pe imigranți să plece spre Europa, până la criza economică de proporții care se anunță) riscă să arunce Europa în haos.Iar progresiștii, atât de dornici să se bucure la nesfârșit de fructele guvernării, vor fi nevoiți să achite nota de plată. Asta pentru că au uitat legea de bază a democrației- că voința poporului e singurul reazem legitim al puterii politice.
Recomandările noastre
